Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisar european: Salvarea Greciei, o bagatela fata de nevoile Ucrainei

ucraina
'Dacă vrem să ajutăm Ucraina, țară cu 45 de milioane de locuitori, Grecia nu a fost decât o bagatelă în comparație cu aceasta', a declarat Oettinger la Bratislava, capitala Slovaciei, vecină Ucrainei. 'Aceasta nu se poate face într-o vară. Aceasta va necesita un ajutor cifrându-se la miliarde, cu participarea contribuabililor noștri și a alegătorilor noștri, a Comisiei Europene, a SUA, a Canadei și a Fondului Monetar Internațional', a subliniat el. 'Dar dacă nu suntem pregătiți să le dăm ajutorul nostru, costul unui război civil și al scindării unei țări atât de mari va fi incomparabil mai ridicat', a avertizat comisarul. Rusia a decis luni să întrerupă livrările de gaze Ucrainei după eșecul negocierilor dintre ele, ceea ce ar putea afecta Europa și agrava cea mai profundă criză pe continent de la sfârșitul Războiului rece. Din cauza eșecului negocierilor asupra prețului gazelor rusești furnizate Ucrainei și asupra datoriei de 4,5 miliarde de dolari acumulate de Kiev, Moscova a decis să nu mai livreze Ucrainei decât cantitățile de gaze pe care aceasta le va plăti în avans. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.