DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Comisarul prezidenţial cipriot: Cipru sprijină comunitatea românească, acordând o atenţie deosebită problemelor legate de tineret şi educaţie

Cipru

Republica Cipru sprijină comunitatea românească şi acordă o atenţie deosebită problemelor legate de tineret şi educaţie, a declarat comisarul prezidenţial cipriot pentru diaspora şi afaceri umanitare, Photis Photiou, după o întâlnire avută luni, la Nicosia, cu Oana Ursache, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, informează CNA care citează un comunicat de presă al Preşedinţiei cipriote.

Oficialul cipriot a adăugat că, prin programele educaţionale din şcoli, tinerii îşi învaţă limba şi istoria, ceea ce "îi menţine aproape de rădăcinile şi cultura lor". El a spus că se doreşte apropierea oamenilor din cele două ţări, care trăiesc în străinătate sau în Cipru şi România, prin evenimente care promovează istoria, cultura, obiceiurile şi tradiţiile celor două ţări, scrie Agerpres.ro.

În declaraţiile sale, Ursache a precizat că în Cipru există o comunitate românească dinamică, de aproximativ 45.000 de persoane. ''Acordăm o importanţă deosebită noii generaţii şi, din acest motiv, în cadrul cooperării bilaterale, vom co-organiza diverse acţiuni şi evenimente în Cipru şi România, precum şi în alte ţări unde avem comunităţi de diaspora organizate'', a declarat aceasta, citată de CNA.

Comisarul prezidenţial cipriot l-a informat pe oficialul român cu privire la evoluţiile recente privind problema cipriotă şi la eforturile depuse de preşedintele Republicii Cipru pentru a ajunge la o soluţie viabilă şi funcţională la problema cipriotă, care să reunifice ţara şi să pună capăt ocupaţiei turceşti, pe baza rezoluţiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Conform comunicatului de presă al Preşedinţiei cipriote, aceasta a fost cea de-a cincea întâlnire care a avut loc după semnarea Memorandumului bilateral de cooperare pe probleme de diaspora în decembrie 2018, iar extinderea cooperării dintre cele două ţări în ceea ce priveşte problemele diasporei contribuie semnificativ la consolidarea relaţiilor dintre Cipru şi România.

În final, în comunicat se precizează că Photiou i-a adresat oficialului român invitaţia de a participa la Conferinţa Mondială a Ciprioţilor din Diaspora, care va avea loc în Cipru în perioada 3-6 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.