Comisia Europeană a anunţat, vineri seara, că Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria vor renunţa la măsurile unilaterale pe care le-au luat din cauza importurilor de cereale din Ucraina, urmând să vină imediat cu măsuri comune pentru toate cele cinci state, inclusiv pentru România, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
"Comisia Europeană a anunţat că cele patru ţări renunţă la măsurile unilaterale pe care le-au luat, dar şi că va veni imediat cu măsuri comune pentru cele cinci state, interzicând importul, aşa cum am propus, pentru patru produse, respectiv pentru grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă. Importurile vor fi suspendate până la data de 5 iunie, urmând a se analiza ulterior prelungirea acestei decizii, în funcţie de situaţie", a subliniat Petre Daea.
Nu în ultimul rând, Comisia va mai aloca 100 de milioane de euro, pentru sprijinirea ţărilor celor mai afectate de importurile de cereale din Ucraina, conform Agerpres.
În urmă cu două zile, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că în cadrul Consiliului AgriFish de la Luxemburg s-a decis ca România să fie protejată prin decizia Comisiei Europene de interzicere a importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui din Ucraina, urmând să primească suma cuvenită pentru a fi acordată fermierilor afectaţi.
De asemenea, şeful MADR a susţinut că România nu va primi cea mai mică sumă din fondurile de 100 de milioane de euro, pentru că formula de calcul "s-a schimbat în bine".
Primele fonduri, de 56,3 milioane de euro, au fost alocate recent de Comisia Europeană pentru compensarea pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei, României revenindu-i însă cea mai mică sumă, respectiv 10,05 milioane de euro.
Fondurile extrem de mici alocate României au adus nemulţumiri în rândul fermierilor români care au solicitat un mecanism real de sprijin pentru agricultori, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, care le-a adus pagube de sute de milioane de euro.
Comisia Europeană a anunțat că Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria vor renunța la măsurile unilaterale pe care le-au luat
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Via Transilvanica - "Drumul care unește" reprezintă România la ITB Berlin, cel mai important târg internațional dedicat turismului
3

580
Vești bune pentru milioane de români - banii intră mai devreme în această lună! Când intră alocațiile, indemnizațiile și celelalte beneficii sociale
580

9
Rata şomajului în Bucureşti a scăzut în luna ianuarie
9

2.076
MAE dă vina pe agențiile de turism în cazul românilor care și-au plătit repatrierea din zone de conflict: E responsabilitatea lor
2.076

834
Dezinformare despre riscurile produselor fără fum, reclamată de 23 de experți europeni într-o scrisoare către Comisia Europeană
834

101
RetuRO are un nou director general. Adela Smeu preia conducerea
101

75
Camera de Comerț și Industrie a României repoziționează România pe harta economică a Americii Latine
75

63
Trei regiuni din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: un parteneriat strategic pentru promovarea națională prin gastronomie
63

204
Leul pierde masiv în fața dolarului american. Cursul valutar anunțat de BNR
204

7.970
Vicepreședintele Băncii Mondiale spune că românii au 80% din puterea de cumpărare a UE: Țara noastră are printre cele mai mici salarii din UE
7.970

266
Imobiliarele in Dubai, un fel de Nordis din Middle East
266

7.050
Consilier al guvernatorului BNR acuză direct: „Avem un sistem corupt până în măduva oaselor” după ce România pierde 30% din TVA
7.050

45
Energia reaprinde presiunea pe prețuri: industria debutează anul cu majorări semnificative
45

















Comentează