Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană a bătut palma cu Gazprom: Rușii promit să dea gaze mai ieftine

gazprom

Comisia Europeană a adoptat, joi, o decizie prin care impune grupului rus Gazprom o serie de obligaţii care răspund preocupărilor Comisiei în ceea ce priveşte concurenţa şi permit fluxul liber al gazelor naturale la preţuri competitive pe pieţele gazelor naturale din Europa Centrală şi de Est, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Gazprom este principalul furnizor de gaze naturale în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est. În aprilie 2015, Comisia a trimis Gazprom o comunicare privind obiecţiunile. Această comunicare prezintă opinia preliminară a Comisiei potrivit căreia societatea a încălcat normele antitrust ale UE, urmărind o strategie globală de împărţire a pieţelor gazelor naturale de-a lungul frontierelor naţionale în opt state membre (Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia). Potrivit CE, este posibil ca această strategie să îi fi permis Gazprom să perceapă preţuri mai mari în cinci dintre aceste state membre (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia).

Citește și: Sumă impresionantă câștigată de Vladimir Drăghia la Exatlon! Ce va face actorul cu banii

"Decizia de astăzi elimină obstacolele create de Gazprom care stau în calea fluxului liber al gazelor naturale în Europa Centrală şi de Est...Decizia noastră prevede un set personalizat de norme privind comportamentul viitor al Gazprom, care impune acestei societăţi sa ia măsuri pozitive pentru a integra în continuare pieţele gazelor naturale din regiune şi pentru a contribui la realizarea unei adevărate pieţe interne a energiei în Europa", a declarat Comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager.

Citește și: Scandal monstru! Din ce motiv a fost executat silit câștigătorul de la „Exatlon”

Potrivit deciziei adoptată joi de Comisia Europeană, Gazprom trebuie să elimine orice restricţii aplicate clienţilor de a revinde gazele naturale la nivel transfrontalier şi să permită fluxurile de gaze naturale către şi din părţi ale Europei Centrale şi de Est care sunt încă izolate de celelalte state membre din cauza lipsei unor conducte de interconectare, şi anume ţările baltice şi Bulgaria. De asemenea, clienţilor relevanţi ai Gazprom li se oferă un instrument eficace pentru a se asigura că preţul la care achiziţionează gazele naturale reflectă nivelul preţului de pe pieţele competitive ale gazelor naturale din Europa Occidentală, în special de pe platformele lichide de comercializare a gazelor naturale. Companiei Gazprom nu i se permite să profite de niciunul dintre avantajele legate de infrastructura de gaze naturale, pe care este posibil să le fi obţinut de la clienţi prevalându-se de poziţia ocupată pe piaţa furnizării de gaze naturale.

Citește și: Guvernul a pus pecetea! A fost stabilit modul în care vor primi sporuri acești bugetari

Comisia a decis să confere acestor îndatoriri (aşa-numitele 'angajamente') un caracter juridic obligatoriu pentru Gazprom. În cazul în care o societate îşi încalcă oricare dintre aceste obligaţii, Comisia poate aplica o amendă de până la 10% din cifra de afaceri de la nivel mondial a respectivei societăţi, fără să fie necesar să dovedească existenţa unei încălcări a normelor antitrust ale UE.

Gazprom a intrat în colimatorul organismelor europene din domeniul concurenţei în anul 2011, după ce acestea din urmă au efectuat percheziţii la aproximativ 20 de birouri ale clienţilor Gazprom din Europa Centrală şi de Est, confiscând peste 150.000 de documente, scrie agerpres.ro.

Citește și: McDonald’s, în corzi! Concurența mută în forță și deschide zeci de unități

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Companiile româneşti nu au contracte de import încheiate direct cu Gazprom, ci cu două firme intermediare: Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi firma germană Wintershall.

Citește și: Dăncilă anunță că au intrat sute de milioane de euro în conturile României! Cărui ministru i se datorează acest lucru .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.