Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană a prezentat o propunere de integrare graduală a Republicii Moldova, în paralel cu procesul de integrare la Uniunea Europeană

rador.ro
republica moldova ue

Propunerea face parte din comunicarea Comisiei Europenă privind reformele necesare înainte de extinderea Uniunii. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul din România, Siegfried Mureșan, care este și președintele delegației Parlamentului European pentru Relațiile cu Republica Moldova, transmite Radio Chișinău preluat de stiripesurse.md Dezvoltarea economică și creșterea standardelor de calitate sunt doar câteva dintre beneficiile acestei integrări, spun experții.

Integrarea graduală a Republicii Moldova în piața unică a Uniunii Europene va însemna mai multă transparență și deschidere a mediului de afaceri, condiții mai bune de dezvoltare economică, diversificarea afacerilor și creșterea comerțului național, respectarea drepturilor investitorilor și standarde de calitate a produselor exportate, spune analistul Ion Tăbârță.

”Nu înseamnă doar ca produsele moldovenești care sunt exportate pe piața europeană să fie euroconforme la cerințele de calitate, apropo ne-au fost scoase aproape toate cotele, odată cu evenimentele din Ucraina, dar piața unică europeană înseamnă niște reguli comune de joc. În R. Moldova trebuie respectate niște condiții, transparența, deschiderea, respectate drepturile investitorilor. Este o procedură tehnică, pe etape. Vom avea de realizat mai multe regulamente și de implementat legislație secundară”, a declarat Ion Tăbârță.

R. Moldova deja se află la un nivel avansat de interconectare economică și interinstituțională cu Uniunea Europeană, subliniază și expertul economic Viorel Chivriga, într-un comentariu pentru Radio Chișinău.

”Operatorii economici sunt conectații deja destul de puternic la piața UE și prin asta au loc niște schimbări radicale în ceea ce privește percepția populației în ceea ce privește Uniunea Europene. Au loc transferuri valutare, transferuri de know-how, de cunoștințe, de echipamente, creare de companii mixte. Probabil mai multe investiții care vor fi evidente când va fi curmat războiul din Ucraina. Exporturile au o pondere de circa 65-70% din totalurile exporturilor Rep. Moldova, România fiind principalul partener comercial. La importuri, ponderea este mai mică, reprezentând circa 50%”, a spus Viorel Chivriga.

„Integrarea graduală a Republicii Moldova în Piața Unică și în alte programe europene aduce mai rapid beneficii concrete oamenilor, încă dinainte de aderarea propriu-zisă la Uniunea Europeană”, a afirmat parlamentarul european Siegfried Mureșan, autorul propunerii. Potrivit oficialului, „accesul la Piața Unică înseamnă o liberalizare totală și permanentă a comerțului dintre UE și Moldova, și că produsele moldovenești vor intra mai ușor pe piața europeană”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.