Comisia Europeană a aprobat, vineri, în conformitate cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat, planul României de a acorda ajutoare în valoare de 1,7 milioane de euro companiilor aeriene care reiau sau încep zborurile spre şi dinspre aeroportul Sibiu, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Potrivit Comisii Europene, schema de ajutor a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, iar sprijinul public va lua forma granturilor directe şi va fi accesibil în mod transparent tuturor companiilor care încep sau reiau operaţiunile pe aeroportul din Sibiu, potrivit agerpres.ro.
Obiectivul schemei de ajutor este să sprijine activitatea operatorilor aerieni, să susţină revenirea economică şi viabilitatea structurală a regiunii în contextul pandemiei.
Comisia a constatat că măsura este conformă cu condiţiile prevăzute în Cadrul temporar, respectiv ajutoarele nu vor depăşi 800.000 de euro per companie şi vor fi acordate înainte de 30 iunie 2021.
Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în Cadrul temporar.
Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
În temeiul Orientărilor Comisiei privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor, statele membre pot să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, cu condiţia, în special, ca măsurile de sprijin public să fie limitate în timp şi ca amploare şi să contribuie la realizarea unui obiectiv de interes comun. Ajutorul pentru salvare poate fi acordat pentru o perioadă de maximum şase luni, timp în care compania să găsească soluţii de ieşire din situaţia de urgenţă.
Comentează