Comisia Europeană cere Bulgariei explicaţii cu privire la gazoductul South Stream

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 29-03-2014

Actualizat: 29-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O scrisoare oficială în acest sens a fost transmisă la Sofia, potrivit sursei citate.

Comisia pentru energie din parlamentul bulgar a adoptat recent un proiect de amendamente care vor permite ca gazoductul South Stream să fie tratat ca interconector între sistemele de gaze ale Bulgariei şi Rusiei. Astfel, conducta va fi exclusă din raza de acţiune a celui de-al treilea pachet legislativ pentru energie al UE şi nu va mai fi nevoie ca şi alţi furnizori să primească acces la gazoduct.


În toamna anului 2013, Comisia Europeană a constatat că acordurile semnate între Rusia şi mai multe ţări membre ale Uniunii, printre care şi Bulgaria, cu privire la construirea gazoductului încalcă legislaţia europeană pentru că nu permit ca alţi furnizori interesaţi, diferiţi de Gazprom, să aibă acces la conducta menită să aducă gazele ruseşti până în centrul şi sudul Europei, ocolind teritoriul Ucrainei.

CE precizează că nu este vorba de lansarea unei proceduri de infringement deoarece proiectele de amendamente încă nu sunt adoptate de parlamentul bulgar, a menţionat postul de radio naţional de la Sofia.

AGERPRES 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri