Comisia Europeană i-a cerut Maltei să îi găsească pe autorii asasinatului 'barbar' căruia i-a căzut victimă jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia, ale cărei funeralii au loc vineri, şi să-şi rezolve 'potenţialele probleme structurale' referitoare la statul de drept, transmite Reuters, conform agerpres.ro.
În cel mai dur comentariu de până acum privitor la derapajele antidemocratice din Malta, prim-vicepreşedintele executivului comunitar Frans Timmermans a spus că această ţară nu trebuie să lase 'nicio piatră neîntoarsă' în căutarea autorilor asasinatului.
''Ochii Europei sunt aţintiţi asupra autorităţilor malteze. Vrem ca cei direct sau indirect responsabili pentru această crimă oribilă să fie aduşi în faţa justiţiei. Şi dorim ca investigaţia să-şi urmeze cursul, astfel încât orice alte nereguli care pot apărea să facă obiectul punerii sub acuzare şi potenţialele probleme structurale să fie soluţionate'', a menţionat Timmermans, care în calitatea sa de adjunct al preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, supraveghează eforturile Bruxelles-ului de a asigura respectarea standardelor democratice de către statele membre.
El a estimat că este în joc democraţia în mica insulă mediteraneană, unde premierul, alţi demnitari guvernamentali şi reprezentanţi ai opoziţiei au urmărit în justiţie pentru calomnie jurnalişti care i-au acuzat de corupţie.
''Acest lucru nu se va întâmpla în Europa. Nu în mandatul acestei Comisii'', a accentuat Timmermans.
Daphne Caruana Galizia (53 de ani) a fost ucisă la 16 octombrie cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei ei din satul maltez Bidnija. Potrivit dpa, bomba folosită în acest asasinat conţinea în special Semtex, un explozibil plastic extrem de puternic, iar deflagraţia ar fi fost declanşată cu ajutorul unui telefon mobil. Sub automobilul jurnalistei a fost plasat circa jumătate de kilogram de Semtex - aceeaşi cantitate cu cea folosită în atentatul de la Lockerbie (Scoţia), din 1988, contra unui avion al companiei aeriene americane PanAm.
Născută în 1964 la Sliema, pe coasta nord-estică a Maltei, Daphne Caruana Galizia a crescut într-o familie obişnuită, de condiţie medie. Înainte de a-şi lansa blogul Running Commentary, ea a fost un editorialist constant al publicaţiei The Sunday Times of Malta, apoi a publicat în The Malta Independent. Asasinarea ei a tras un semnal de alarmă asupra faptului că vendetele politice şi criminalitatea organizată devin fenomene tot mai periculoase şi mai greu de controlat în Europa.
Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de corupţie în popularul său blog, fiind dată în judecată de câteva ori. Însuşi premierul Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume apare în scandalul 'Panama Papers', Egrant Inc., este deţinută de soţia premierului, Michelle Muscat. Potrivit ziaristei, soţia premierului maltez ar fi primit bani de la una dintre fiicele preşedintelui azer Ilham Aliev, prin intermediul unei companii înfiinţate de Mossack Fonseca, firma de avocatură aflată în centrul scandalului 'Panama Papers'.
O anchetă realizată de către circa o sută de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de 'Panama Papers', au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama. Potrivit Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnalişti din peste 70 de ţări, mai mult de 214.000 de entităţi offshore au fost implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.
Comisia Europeană cere Maltei să găsească autorii asasinatului 'barbar' căruia i-a căzut victimă jurnalista Galizia
Explorează subiectul
Articole Similare

266
VIDEO Israel sub cupola de foc: Civilii părăsesc capitala, în timp ce Netanyahu anunță că loviturile asupra Teheranului se intensifică
266

873
Armata israeliană mobilizează 100.000 de rezerviști pentru ofensiva împotriva Iranului
873

2.672
Baza Al Salam din Abu Dhabi, în flăcări după atacul iranian cu dronă – Franța denunță „atacuri masive și nejustificate”
2.672

5.576
Iranul va lovi hotelurile din Bahrein. Americanii sunt rugați să părăsească cât mai repede zona
5.576

1.869
Trump susține că operațiunea SUA împotriva Iranului se desfășoară 'mai rapid decât era programată'
1.869

3.966
Germania trage un puternic semnal de alarmă: Risc uriaș în Europa, din cauza războiului din Iran
3.966

3.895
BREAKING Iran revendică lovirea a trei petroliere americane și britanice în Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz
3.895

91
Ministrul de externe al Omanului, care a mediat discuţii între SUA şi Iran, face apel la o încetare a focului
91

1.690
MAE, despre situația din Cipru: „Este important ca românii aflaţi în Cipru să-şi înregistreze prezenţa la oficiul consular al Ambasadei României la Nicosia”
1.690

3.266
Nepotul și opozantul lui Ali Khamenei: Sunt foarte mulţumit de moartea lui. Este un pas înainte, 'o speranţă'
3.266

66
Friedrich Merz: Guvernul german susţine obiectivul SUA de a pune capăt programului iranian de înarmare nucleară
66

4.080
Trump: Iranul este dispus să negocieze cu SUA
4.080

3.799
Europa se mobilizează: Merz îl confruntă pe Trump la Washington pe tema Iranului; Von der Leyen discută cu Arabia Saudită și Qatar
3.799

















Comentează