DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Comisia Europeană e ÎNGRIJORATĂ: Își trimite oamenii în România pentru un AUDIT în ceea ce Klaus Iohannis a numit CATASTROFĂ NAȚIONALĂ

europarl.eu
Comisia europeana UE

Comisia Europeană (CE) este tot mai interesată de evoluția pestei porcine africane (PPA) în România, reiese din declarațiile făcute de unul dintre reprezentanții instituției pentru MEDIAFAX.

„Comisia consideră că evoluția pestei porcine africane este îngrijorătoare, deoarece România a anunțat, în mai puțin de patru luni, aproape 1.000 de focare în gospodăriile domestice, virusul fiind, de asemenea, confirmat în mai multe exploatații comerciale. Această situație este extraordinară și ridică îngrijorări foarte serioase”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Anca Păduraru, purtător de cuvânt pe domeniile Sănătate, Siguranța Alimentației și proiecte specifice legate de Uniunea Energetică în cadrul CE.

Citește și: Victorie pentru Liviu Dragnea-Cum este avantajat de OUG pe legile justiției

Reprezentantul Comisiei spune că au fost adoptate măsuri specifice de către instituție pentru a răspunde situației și va continua să ajute România, atât cu asistență tehnică, cât și financiară. În plus, Comisia este pregătită să continue să ajute România și să furnizeze orice fel de asistență suplimentară tehnică, de care ar putea avea nevoie autoritățile veterinare din România, precum și asistență financiară.

„Având în vedere numărul mare de focare din România din această vară, este probabil ca necesitățile financiare ale autorităților române să fie cu mult peste suma alocată inițial pentru programul pestei pestei porcine din 2018 - 726.000 de euro. În același timp, în ceea ce privește gestionarea / implementarea măsurilor, Comisia Europeană lucrează la pregătirea unui audit în România în luna octombrie, axat pe implementarea măsurilor luate pentru prevenirea, controlul și eradicarea pestei porcine africane”, mai spune Anca Păduraru.

Citește și: Un cunoscut post TV, la un pas de a fi închis-Primarul amenință: „să-şi caute de urgenţă un nou serviciu”

Referitor la întâlnirea dintre comisarul pentru agricultură Phil Hogan și ministrul Petre Daea, care a avut loc la data de 4 octombrie, reprezentantul CE a precizat, pentru MEDIAFAX, că aceștia s-au întâlnit „pentru a continua angajamentele recente privind situația pestei porcine africane în România”.

„A fost întâlnire sinceră și prietenoasă, în timpul căreia ministrul a subliniat o serie de măsuri pe care autoritățile române le propun. Mai multe dintre ele propuneau modificări în Programul Național de Dezvoltare Rurală (n.red. - PNDR) din România. În această privință, ministerul român și serviciile Comisiei desfășoară în mod intensiv discuții în curs”, a explicat Anca Păduraru.

Citește și: De-a dreptul scandalos! Salarii enorme din banii românilor! Acești angajați de la stat primesc sume colosale, deși nu fac nimic

Purtătorul de cuvânt a menționat că România a informat Comisia cu privire la intenția sa de a realoca 43 de milioane de euro din bugetul programului său de dezvoltare rurală pentru finanțarea măsurilor care abordează situația PPA (cum ar fi amenajarea de garduri, incinerarea finanțării, formarea pentru fermierii mici etc.), iar comisarul Hogan i-a dat asigurarea ministrului că Comisia va face tot posibilul să accelereze aprobarea acestei cereri de modificare a PNDR din România.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, săptămâna trecută, la Guvern, că Uniunea Europeană (UE) a alocat României 43 de milioane de euro, pentru investiții în dezinfectoare, laboratoare sanitar-veterinare și incineratoare.

Citește și: Victorie pentru Liviu Dragnea-Cum este avantajat de OUG pe legile justiției

„Comisia Europeană a acordat României 43 de milioane de euro, aceste sume urmând să fie repartizate în zona investițională (...), pentru a investi în România în dezinfectoare, laboratoare sanitar-veterinare, echipamente de detectare, incineratoare și procurarea de scrofițe pentru repopulare. Avem în continuare discuții cu cei de la Comisie. Chiar astăzi am avut o videoconferință. Luni, urmează să le transmitem planul, pentru a primi aprobarea de urgență”, a detaliat, atunci, Petre Daea.

Citește și: Un cunoscut post TV, la un pas de a fi închis-Primarul amenință: „să-şi caute de urgenţă un nou serviciu” .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.