DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Comisia Europeană formulează o serie de recomandări pentru consolidarea protecţiei jurnaliştilor

nonguvernamental.org
news stiri presa jurnalism jurnalisti

Comisia Europeană a prezentat joi o serie de recomandări pentru ameliorarea protecţiei jurnaliştilor, în special în timpul acoperirii manifestaţiilor, dar şi în cadrul online, exprimându-şi îngrijorarea faţă creşterea numărului de atacuri la adresa reprezentanţilor media în ultimii ani în Uniunea Europeană, relatează AFP.

'Cerem astăzi statelor membre să acţioneze într-un mod hotărât pentru a face din UE un loc mai sigur pentru jurnalişti', a declarat vicepreşedinta Comisiei, Vera Jourova, evocând asasinarea în 2017 a jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, iar în 2018 a slovacului Jan Kuciak.

Jourova a declarat că 'peste 900 de jurnalişti şi profesionişti ai media' au fost victime ale atacurilor în UE în 2020: atacuri fizice, insulte, hărţuire online, distrugerea echipamentelor.

Statele membre sunt chemate să acorde o atenţie deosebită protejării femeilor jurnaliste, dintre care '73% au declarat că s-au confruntat cu violenţa online în cadrul muncii lor', a menţionat Vera Jourova, comisar european pentru valori şi transparenţă.

Este 'absolut inacceptabilă violenţa verbală sau prin intermediul tweet-urilor din partea liderilor politici', a apreciat ea, o aluzie mai ales la premierul sloven Janez Jansa, care nu ezită să-i insulte pe jurnalişti pe reţelele de social media şi a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia, prin rotaţie, a UE. Preşedinta executivului european, Ursula von der Leyen, îl somase să respecte libertatea presei cu ocazia debutului preşedinţiei Sloveniei în iulie, informează Agerpres.ro.

Dar 'nu este vorba doar de Slovenia', a precizat Vera Jourova, potrivit căreia 'constatăm o retorică extrem de agresivă şi în alte ţări'.

Fiind vorba despre măsuri neconstrângătoare juridic pentru statele membre, vicepreşedinta Comisiei a recunoscut riscul ca aceste recomandări 'să fie luate cel mai în serios în ţări unde se observă cele mai puţine probleme'.

În raportul său anual cu privire la statul de drept în UE, prezentat în iulie, Comisia îşi exprimase îngrijorarea în legătură cu presiunile politice şi ameninţările pentru independenţa presei în Republica Cehă, Malta, Slovenia, Polonia, Bulgaria şi Ungaria.

Cele 27 de state membre sunt de asemenea invitate să îmbunătăţească securitatea reporterilor care acoperă jurnalistic manifestaţiile. Aproape unul din trei incidente care vizează jurnaliştii se produc în astfel de ocazii, a menţionat Jourova.

Comisia îndeamnă statele membre să 'ofere instruire regulată serviciilor din domeniul aplicării legii' şi pledează pentru 'elaborarea de metode eficiente şi adecvate de identificare a jurnaliştilor' în cadrul unor astfel de manifestaţii.

Totodată, Comisia solicită celor 27 de state membre să susţină instituirea unor servicii care să propună asistenţă juridică, psihologică şi soluţii de adăpost pentru jurnaliştii ameninţaţi.

Executivul european pregăteşte o lege pentru protejarea independenţei mass-media, precum şi un text destinat să apere jurnaliştii de urmăririle judiciare abuzive.

Reporteri fără Frontiere (Reporters sans frontieres/RSF/) a calificat recomandările prezentate joi drept 'un pas în direcţia cea bună' şi a îndemnat şefii de stat şi de guvern să le pună în aplicare 'pentru a nu rămâne literă moartă'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.