Comisia Europeană salută acordul politic privind pachetul de simplificare a politicii agricole comune

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 11-11-2025 14:32

Article thumbnail

Sursă foto: europarl.eu

Comisia Europeană a salutat marţi acordul politic la care au ajuns ieri Parlamentul European şi Consiliul cu privire la pachetul de simplificare a politicii agricole comune (PAC) pentru a reduce sarcina administrativă, a simplifica schemele de plată şi a stimula competitivitatea fermierilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează agerpres.ro.

Colegiuitorii au convenit provizoriu asupra principiilor-cheie, inclusiv asupra faptului că pachetul de modificări adoptat asigură simplificarea cerinţelor în cadrul fermelor, o mai bună recunoaştere a diferitelor practici agricole, cum ar fi agricultura ecologică, un sprijin raţionalizat pentru fermele mici şi mijlocii, măsuri de stimulare a competitivităţii, inclusiv un acces sporit la instrumente financiare, precum şi o mai mare flexibilitate a statelor membre în gestionarea planurilor lor strategice PAC.

Potrivit sursei citate, acordul provizoriu păstrează esenţa propunerii prezentate de Comisie în luna mai. Sarcina administrativă pentru fermieri şi administraţii, precum şi controalele la faţa locului vor fi reduse. Sprijinul acordat micilor fermieri prin intermediul plăţilor va fi consolidat. Fermele ecologice vor beneficia de norme simplificate. În plus, acordul prevede plăţi de criză către fermierii activi afectaţi de catastrofe naturale şi climatice. S-au găsit compromisuri între colegiuitori în ceea ce priveşte arhitectura verde, sprijinul pentru regiunile ultraperiferice şi interoperabilitatea datelor.

Aceste măsuri vor aduce beneficii reale fermierilor şi statelor membre. Acestea facilitează formalităţile administrative, sporesc flexibilitatea şi ajută fermele mici şi mijlocii să utilizeze mai bine sprijinul PAC. Reformele ar putea economisi peste 1,6 miliarde euro anual pentru fermieri şi peste 210 milioane euro pentru administraţiile naţionale, făcând în acelaşi timp plăţile, cerinţele şi instrumentele de criză mai simple şi mai adaptabile, subliniind că pachetul de simplificare este un rezultat esenţial al PAC, apreciază Executivul comunitar.

Cu condiţia ca acordul politic să fie confirmat de colegiuitori, urmat de intrarea oficială în vigoare înainte de sfârşitul anului, această propunere convenită marţi va oferi deja simplificări şi economii concrete şi specifice începând din 2026.

Comisia propune, de asemenea, măsuri suplimentare de simplificare, inclusiv din domenii din afara agriculturii, menite să reducă sarcina de raportare şi de control şi să faciliteze adoptarea noilor flexibilităţi oferite de omnibusul privind simplificarea PAC.

În cursul mandatului actual, Comisia a luat măsuri decisive pentru a reduce sarcinile administrative şi a stimula competitivitatea UE. Acest lucru are ca rezultat măsuri semnificative de simplificare şi legislaţie care promovează competitivitatea şi creşterea economică. Acest pachet este al treilea dintre cele şase Omnibusuri de simplificare prezentate de Comisie în mai puţin de un an, reducând costurile administrative anuale cu peste 8,6 miliarde euro, şi primul care ajunge la un acord, informează Executivul comunitar.

Fermierii din întreaga UE sunt supuşi unor obligaţii administrative, care necesită mult timp şi generează costuri pentru fermieri şi administraţiile naţionale. Depusă de Comisie în mai 2025, propunerea de simplificare a Comisiei modifică planul strategic PAC (PSC) şi regulamentele orizontale.

Viziunea pentru agricultură şi alimentaţie a anunţat un pachet cuprinzător de simplificare a actualului cadru legislativ agricol (2023-2027) pentru a obţine rezultate în următoarele domenii: simplificarea şi raţionalizarea în cadrul exploataţiei a cerinţelor pentru o mai bună adaptare la diferite situaţii şi la diferite practici agricole, raţionalizarea sprijinului pentru fermele mici şi mijlocii, furnizarea de măsuri care pot contribui la stimularea competitivităţii şi creşterea flexibilităţii statelor membre în ceea ce priveşte gestionarea planurilor strategice PAC.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri