Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană, somată să acționeze mai ferm în privința energiei

Getty Images
comisia europeana

Confederațiile patronale europene cer Comisiei Europene și viitoarei președinții suedeze să acționeze mai ferm în privința prețurilor la energie, să creeze un spațiu de respiro pentru companii din perspectiva reglementărilor și să acționeze pentru întărirea pieței unice europene.

În absența unor pași decisivi în această direcție Europa riscă să-și piardă competitivitatea globală și mii de fabrici să se închidă, arată un comunicat al Confederației patronale Concordia.

Concordia a participat la finalul săptămânii trecute la întrunirea de la Stockholm a confederațiilor reunite în BusinessEurope, cea mai mare organizație patronală europeană.

Prețurile la gaz sunt de 5-7 ori mai mari decât în Statele Unite și cele mai multe contracte pe termen lung ajung la final în următoarele luni. În absența unor măsuri coerente la nivelul Uniunii situația companiilor se va înrăutăți. Companiile au nevoie de coordonare la nivel european, nu de 27 de politici energetice naționale, iar prețurile la energia electrică trebuie decuplate temporar de cele ale gazului.

Trebuie făcute mai multe pentru aprovizionarea cu energie a Europei, inclusiv adaptări temporare ale legislației sau moratorii de implementare pentru a grăbi proiecte esențiale de investiții, multe dintre ele esențiale pentru tranziția la o economie verde.

Companiile europene au nevoie urgentă de un spațiu de respiro din punctul de vedere al reglementărilor. Criza din prezent exacerbează în mod dramatic riscurile dezindustrializării Europei, multe dintre companii alegând să își relocheze parțial sau total producția în afara Europei. Îmbunătățirea gradului de ocupare a forței de muncă necesită consolidarea bazei noastre industriale. O mai bună reglementare, reducerea poverilor puse pe companii și analiza impactului politicilor asupra competitivității industriale sunt mai importante ca niciodată.

„Ne bazăm pe președinția suedeză să facă pași pentru consolidarea Pieței Unice europene acum că aniversează 30 de ani. Avem în continuare prea multe bariere de reglementare într-o piață care pentru companiile europene este piața lor domestică. Această piață unică de 500 de milioane de consumatori este cea mai importantă sursă de competitivitate pentru companiile europene, care fără ea nu ar putea face față concurenței din SUA și China. În acest context, Concordia a cerut confederațiilor europene să sprijine aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. În paralel, Uniunea Europeană trebuie să rămână deschisă comerțului internațional, dar să insiste pe desfășurarea acestuia în cadrul regulilor Organizației Internaționale a Comerțului fără subvenții mascate sau discriminări ale importurilor.

Nu în ultimul rând, trebuie accelerată tranziția digitală, iar Europa trebuie să recupereze teren în privința inteligenței artificiale (AI) și să facă mai multe pentru a construi o piață unică și în materie de date. Facilitarea inovației în general și apropierea de țările europene vecine care sunt lideri în această arie sunt esențiale pentru viitoarea competitivitate, creștere economică și ocupare a forței de muncă din Europa. Un sistem de cercetare și inovare eficient reprezintă baza pentru dezvoltarea economică și socială viitoare a Europei. UE investește 2.3% din PIB în cercetare și dezvoltare, comparativ cu 4% în SUA și 2.44% în China. Mai mult, Europa tinde să își piardă cei mai buni inovatori, având în vedere că acele companii care dezvoltă tehnologii în Europa scalează apoi afacerea în alte regiuni ale lumii. Aceste tendințe negative periclitează creșterea viitoare a Europei și perspectivele de ocupare a forței de muncă și trebuie inversate urgent”, mai arată documentul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.