Comisia Europeană a confirmat marţi că va publica pe 3 mai recomandarea sa privind negocierea Brexitului, iar negociatorul-şef al executivului european la tratativele cu guvernul de la Londra privind ieşirea Marii Britanii din UE, Michel Barnier, desfăşoară deja consultări în această chestiune cu celelalte 27 de state membre ale blocului comunitar, transmite agenţia EFE. 'Barnier se află în contact cu cele 27 de state membre, acesta este nucleul activităţii sale, pe măsură ce ne apropiem de summitul european din 29 aprilie, unde liniile directoare politice pentru negocierea articolul 50 vor fi, sperăm, aprobate şi ulterior vom avea recomandarea Comisiei pe 3 mai', a explicat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Margaritis Schinas.
De asemenea, el a apreciat drept 'firesc' faptul că Barnier discută acest subiect cu statele membre pentru a se 'asigura că procesul avansează într-un mod ordonat'. Prin activarea pe 29 martie a articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, Marea Britanie a iniţiat un proces de negocieri care ar urma să dureze doi ani şi în urma căruia se vor stabili condiţiile ieşirii acestei ţări blocul comunitar, conform Agerpres.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a publicat pe 31 martie proiectul liniilor directoare pentru negocierea Brexitului, aceste linii directoare urmând să fie aprobate prin consens de către liderii celor 27 de state la summitul extraordinar din 29 aprilie. Patru zile mai târziu, executivul comunitar va transmite Consiliului recomandarea sa privind negocierile cu Londra.
Comentează