Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisiile de evaluare de la Ministerul Agriculturii au centralizat procese verbale pentru o suprafaţă calamitată de secetă de 1,3 milioane hectare

seceta

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat joi dimensiunile pagubelor cauzate de secetă, astfel că erau centralizate procese verbale de constatare întocmite de către comisiile de evaluare pentru o suprafaţă totală de 1,3 milioane hectare, din cele 2,9 milioane hectare însămânţate în toamnă, anunță news.ro.

"Legat de dimensiunea pagubelor produse de secetă, la această oră, avem centralizate procese verbale de constatare întocmite de către comisiile de evaluare pe o suprafaţă totală de 1,3 milioane hectare, din cele 2,9 milioane hectare, care au fost însămânţate în toamnă. Judeţele cele mai calamitate, din acest punct de vedere, sunt: Constanţa, cu 329.000 hectare, Tulcea cu 122.000 hectare, Botoşani -105.000 hectare, Ialomiţa - 103.000 hectare, Timiş - 75.000 de hectare şi Buzău, cu 69.000 de hectare", a anunţat joi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și: Al doilea proces în care Dragnea vrea DIZOLVAREA PSD Teleorman îi aduce acestuia și PRIMA 'plimbare' la instanță după ridicarea stării de urgență

Acesta face apel la corectitudinea fermierilor atunci când raportează suprafeţele calamitate.

”Ce am observat şi am atras atenţia şi acum două săptămâni şi iarăşi, prin intermediul dumneavoastră, atrag atenţia şi facem apel la buna credinţă şi la corectitudinea fermierilor atunci când raportează suprafeţele calamitate, la buna credinţă şi la vigilenţa celor din comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru ca banii pentru despăgubiri să ajungă în mod corect, în mod onest, la cei care au suferit aceste pagube, iar modalitatea de despăgubire să fie cât mai obiectivă. Sunt diferenţe semnificative între judeţe vecine, cu regim de relief şi regim de precipitaţii asemănător, diferenţe foarte mari", a mai spus ministrul Agriculturii.

Legat de irigaţii, oficialul a anunţat că săptămâna trecută a fost pornită staţia de punere sub presiune şi repompare, care nu a mai fost pornită din 2007, la Sultana. Staţia va putea iriga pe încă 20.000 de hectare.

Citește și: Ministrul Sănătății anunță când ar putea izbucni al doilea val de coronavirus

De asemenea, la staţia de la Făurei, s-au terminat reparaţiile.

"La Făurei s-au terminat reparaţiile la acea staţie, deşi nu erau prinse în programele şi în contractele care veneau din urmă pentru a fi reabilitate, dar împreună cu fermierii - pentru că acolo s-au implicat foarte mult şi fermierii, împreună cu oameni de la ANIF - suntem cu reparaţiile aproape la final. Mai trebuie să rezolvăm problema unui post trafo, care între timp a dispărut de acolo. Această staţie nu a fost pornită din 1992. Dacă reuşim să o repornim - şi speranţa noastră e că acest lucru se va întâmpla în curând - vom mai avem posibilitatea să irigăm încă 40.000 de hectare”, a mai spus ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.