Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisiile pentru apărare au avizat raportul de activitate al CSAT pe 2015

mircea dusa

Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat marţi aviz favorabil raportului de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pe anul 2015. Potrivit deputatului Mircea Duşa, membru al comisiei de specialitate de la Cameră, fost ministru al Apărării, "raportul de activitate al CSAT pe anul 2015 urmează să intre în plenul Camerelor reunite".

"Deja, pe ordinea de zi a plenului reunit există rapoartele pe 2013 şi 2014 ale CSAT. Acest raport pe anul trecut arată care au fost preocupările, care au fost obiectivele, câte hotărâri au fost înfăptuite din cele adoptate, câte sunt în curs de realizare. Nu au existat obiecţii în comisii, au existat unele luări de poziţie, au fost dezbătute anumite subiecte, mai ales cele legate de Ministerul Apărării Naţionale şi de creşterea capacităţii operaţionale a Armatei Române, de programul de înzestrare şi modernizare şi alte subiecte care se referă la măsurile de securitate pe care România le ia ca urmare a situaţiei din Ucraina, ca urmare a anexării Crimeii, a situaţiei de securitate pe Marea Neagră şi nu am ocolit nici subiectul situaţiei din nordul Africii", a precizat Duşa, la finalul şedinţei celor două comisii.

Fostul ministru al Apărării a arătat că legislaţia privind securitatea naţională este din anii '90 - '91 şi că atunci "era o situaţie de securitate diferită de cea de astăzi". "Suntem într-o nouă situaţie de securitate ca urmare a elementelor pe care le-am amintit şi mai sunt şi alte ameninţări cum ar fi terorismul, de aceea eu consider că e necesar să revizuim întreaga legislaţie care se referă la securitatea naţională, pe care să o adaptăm la noile condiţii. Aş da un exemplu de la NATO. La summitul din Ţara Galilor au fost stabilite anumite măsuri de reasigurare pe flancul estic al NATO şi al UE, dar tot atunci s-a declanşat la nivelul Alianţei un proces de reflexie în vederea pregătirii măsurilor de adaptare a NATO la acest nou context de securitate. La summitul de la Varşovia din acest an se vor discuta aceste măsuri de adaptare, de aceea cred că şi la nivelul ţării e nevoie de un proces din acesta de consultare a societăţii civile, a instituţiilor abilitate ale statului şi legislaţia privind securitatea naţională trebuie adaptată la noile condiţii de securitate", a subliniat Duşa, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.