Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisiile Senatului au adoptat un raport de respingere pe declasificarea deciziei CSAT referitoare la protocoale

senat

Comisiile de specialitate ale Senatului au adoptat, marți, un raport de respingere la inițiativa privind declasificarea deciziei CSAT care a stat la baza protocoalelor cu SRI. Raportul vine în urma deciziei CCR, care a admis sesizările lui Klaus Iohannis, ale Opoziției și ÎCCJ la proiect, scrie Mediafax.

Raportul comun de respingere a fost adoptat în unanimitate de membrii celor patru comisii: Comisia juridică, Comisia pentru apărare, Comisia pentru constituționalitate și Comisia prntru administrație publică.

Pe 30 ianuarie, CCR a admis obiecțiile șefului statului Klaus Iohannis, ale PNL-USR şi ale instanței supreme cu privire la neconstituţionalitatea unor aspecte cuprinse în Legea privind declasificarea unor documente, și anume desecretizarea hotărârii CSAT care a stat la baza protocoalelor cu SRI.

Judecătorii Curţii Constituționale au decis, cu unanimitate de voturi, că decizia privind declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 trebuia să fie făcută nu printr-un proiect de lege adoptat de către Parlament, ci printr-o hotărâre a Guvernului.

Prin urmare, Curtea a constatat că legea în ansamblul ei este neconstituţională deoarece încalcă dispoziţiile din Constituție referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Citește și: PSD anunță mitinguri în toată țara: Vom fi prezenți non-stop printre oameni, până în ziua alegerilor

Proiectul de lege privind declasificarea unor documente a fost iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea şi Mircea Drăghici. Iniţiativa adoptată anul trecut de Parlament, prevede posibilitatea persoanelor care se consideră vătămate de efectele produse de documentele încheiate în baza Hotărârii CSAT 17/2005 să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.

De asemenea, actul normativ prevede că de la data intrării în vigoare a legii, toate aceste documente „sunt declasificate de drept, fără a mai fi necesară o altă procedură”, şi „încetează efectele juridice ale documentelor” amintite. În plus, toate informaţiile cuprinse în aceste documente dobândesc, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, caracter de informaţii de interes public.

Totodată, „lucrătorii din Serviciul Român de Informaţii precum şi cei din toate instituţiile emitente, care pun la dispoziţia Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii documente şi declaraţii care au ca temei Hotărârea nr.17/2005 a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, nu răspund penal, disciplinar, administrativ sau financiar pentru acţiunile întreprinse în acest sens”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.