Vaccinul Covid-19 al AstraZeneca Plc a contribuit cu un cent la câştigurile pe acţiune în trimestrul trei din 2021, iar câştigurile de bază au ajuns la 1,08 dolari pe acţiune, compania anglo-suedeză estimând că Vaxzevria va duce la o "profitabilitate modestă" în urma comenzilor noi, transmite Reuters, citat de agerpres.
De asemenea, în perioada iulie-septembrie 2021, vânzările s-au situat la 1,05 miliarde de dolari, iar veniturile totale, excluzând efectelor fluctuaţiilor valutare, au urcat cu 47%, la 9,74 miliarde de dolari.
Analiştii intervievaţi de Refinitiv se aşteptau la un profit de 1,28 dolari pe acţiune, la vânzări de 9,4 miliarde de dolari.
Performanţele solide la tratamentele de bază, cum ar fi Farxiga (pentru bolile rinichiului) şi Symbicort (pentru astm), au ajutat la creşterea veniturilor, în timp ce creşterea vânzărilor la medicamentul Tagrisso pentru cancer pulmonar a fost mai redusă decât se estima, în urma reducerii preţului în China.
Până la 30 septembrie 2021, AstraZeneca şi partenerul său indian de producţie, Serum Institute, au furnizat peste 1,5 miliarde doze de vaccin.
Incluzând vânzările de pe urma vaccinului în trimestrul patru din 2021, AstraZeneca se aşteaptă acum ca în 2021 veniturile să crească cu până la 20%.
Săptămâna aceasta, AstraZeneca a anunţat că intenţionează să înfiinţeze o divizie separată pentru vaccinuri şi tratamente cu anticorpi, pentru a-şi concentra eforturile pe depăşirea crizei provocate de coronavirus.
Datele vin după ce săptămâna trecută Pfizer Inc şi-a îmbunătăţit pentru a treia oară în acest an estimările privind vânzările de vaccinuri Covid-19 în 2021, până la 36 miliarde de dolari, cu 7,5% peste previziunile anterioare.
Compania anglo-suedeză, AstraZeneca Plc, declară că a contribuit cu un cent la câştigurile pe acţiune, ceea ce va duce la o 'profitabilitate modestă'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

34
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
34

1.546
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
1.546

34
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
34

22
tbi bank își consolidează echipa de conducere: Petr Baron devine Președinte, în urma achiziției de către Advent
22

3.495
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
3.495

53
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
53

69
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
69

7.924
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
7.924

39
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
39

169
Mega Image și Profi se unesc oficial într-o singură companie: ce se schimbă pentru clienți și furnizori din 1 aprilie
169

1.443
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.443

3.061
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
3.061

6.933
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
6.933
















Comentează