Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Companiile FNM şi Enel Green Power semnează un acord pentru dezvoltarea mobilităţii pe bază de hidrogen

enel

FNM şi Enel Green Power au anunţat luni semnarea unui acord pentru dezvoltarea mobilităţii pe bază de hidrogen.

"Examinarea şi identificarea celui mai bun mod de a furniza hidrogen verde - produs exclusiv din energie regenerabilă - pentru mobilitatea feroviară în Lombardia, ca parte a proiectului 'H2IseO'. Acesta este scopul memorandumului de înţelegere semnat de FNM şi Enel Green Power. Acordul semnat de preşedintele FNM, Andrea Gibelli, şi de CEO-ul Enel Green Power, Salvatore Bernabei, prevede înfiinţarea unui grup de lucru care să identifice şi să propună cele mai potrivite soluţii", a anunţat Enel, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Traian Băsescu îi pune la zid pe liderii politici: 'De Iohannis, atâta zic, 'Mușchii mei minte nu are'. Voiculescu poate doar să îmbălsămeze sistemul'

Proiectul H2IseO, promovat de FNM în colaborare cu Trenord, va face posibilă crearea primei "Hydrogen Valley" din Italia, în Lombardia, în Sebino şi Valcamonica. Principalele obiective ale proiectului sunt: ​​achiziţionarea de noi trenuri pe hidrogen, care, din 2023, vor circula pe linia Brescia-Iseo-Edolo neelectrificată, administrată de Ferrovienord (companie deţinută 100% de FNM), pentru a înlocui actualele trenuri diesel; construirea de instalaţii de producere a hidrogenului din surse regenerabile, destinate noilor trenuri.

"Datorită acestui memorandum de înţelegere, angajamentul Grupului Enel de a promova dezvoltarea hidrogenului verde se îndreaptă de această dată către sectorul transportului feroviar neelectrificat. Căutăm în permanenţă să construim parteneriate pentru a identifica cele mai bune aplicaţii pentru hidrogenul verde şi, astfel, să contribuim la procesul de decarbonizare a economiei", spune Salvatore Bernabei, CEO al Enel Green Power.

În contextul tranziţiei energetice, hidrogenul poate aduce o contribuţie valoroasă la decarbonizarea industriilor cu consum intensiv de energie, cum ar fi sectorul chimic, al aviaţiei, maritim şi al transportului feroviar neelectrificat, cu condiţia să fie produs într-un mod sustenabil.

"Unul dintre cele mai importante aspecte ale noului nostru plan strategic este mobilitatea cu impact zero asupra mediului. Iniţiativa pentru crearea primei Hydrogen Valley din Italia face parte dintr-un plan mai larg ce urmăreşte crearea de servicii de mobilitate dezvoltate în conformitate cu criteriile de sustenabilitate ecologică, economică şi socială. În proiectul H2IseO, intenţionăm, de asemenea, să extindem soluţia de hidrogen la transportul rutier până în 2025, pornind de la circa 40 de vehicule administrate în Valle Camonica de către FNMAutoservizi (o companie deţinută 100% de FNM). Sebino şi Valle Camonica au caracteristicile potrivite pentru utilizarea hidrogenului, cu implicarea întregului teritoriu, într-o logică a lanţului de aprovizionare şi a economiei circulare. Componenta puternică a inovării ce caracterizează proiectul H2IseO, primul exemplu de decarbonizare totală a transportului public local, îl face un candidat pentru a deveni un model de reprodus în alte zone ale ţării", spune preşedintele FNM, Andrea Gibelli.

Enel Green Power se angajează să implementeze şi să dezvolte proiecte pentru producerea şi utilizarea hidrogenului „verde” sau „regenerabil”, produs prin electroliza apei alimentate exclusiv cu energie regenerabilă. Prin urmare, grupul a început să analizeze noi modele de afaceri care includ furnizarea de hidrogen verde pentru decarbonizarea sectoarelor industriale, cu parteneriate şi proiecte deja în curs de dezvoltare în Chile, Statele Unite şi Italia.

Enel Green Power este divizia de energie regenerabilă a Grupului Enel dedicată dezvoltării şi operării surselor regenerabile de energie din întreaga lume, fiind prezentă în Europa, cele două Americi, Asia, Africa şi Oceania. Enel Green Power este lider mondial în sectorul energiei verzi, cu o capacitate instalată de circa 49 GW printr-un mix de surse care include energia eoliană, solară, geotermală şi hidroenergie.

FNM este principalul grup integrat în transport şi mobilitate din Lombardia. Reprezintă cel mai important investitor italian privat din sector. FNM S.p.A. este o societate pe acţiuni cotată la bursă din 1926. Acţionarul majoritar este Regiunea Lombardia, care deţine 57,57% din pachetul de acţiuni. FNM S.p.A. îndeplineşte funcţii de coordonare strategică şi operaţională pentru filiale. Acesta operează în domeniul transportului public local pe cale ferată prin Ferrrovienord (100% controlat), Nord_ING (100%) şi Trenord (50%); în transportul rutier public prin FNM Autoservizi (100%), Omnibus Partecipazioni (50%), ATV (50%), La Linea (51%) şi Busforfun (24,7%); în transportul feroviar de marfă cu DB Cargo Italia (40%), Malpensa Intermodale (100%) şi Malpensa Distripark (100%); în mobilitate durabilă cu partajare electrică E-Vai electrică (100%); în TIC cu NordCom (58%); în sectorul energetic cu Nord Energia (60%); în sectorul plăţilor digitale cu FNMPay (100%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.