Companiile din IT dau de pământ cu Guvernul Bolojan, pe care îl acuză că le-a stricat planurile de dezvoltare prin impunerea de noi taxe. Modificările fiscale şi legislative reprezintă pentru 64% dintre companiile IT din România principala barieră în dezvoltarea afacerilor, relevă cel mai recent sondaj realizat de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
Potrivit cercetării ANIS Sentiment Survey, realizată în lunile august şi septembrie 2025, o pondere de 90% din totalul companiilor-membre ale asociaţiei profesionale consideră că principalul factor pentru creşterea pieţei, în 2026, ar fi stabilitatea fiscală şi legislativă, după ce pentru 2025 principalul factor cu impact negativ în business (64%) şi în dimensiunea echipelor (62%) este considerat modificarea legislaţiei fiscale, mai ales eliminarea facilităţii pentru IT-işti.
Aproape două treimi (65%) dintre organizaţii au raportat creşteri ale cifrei de afaceri în ultimele 12 luni, în timp ce 18% au înregistrat scăderi. Principalele motoare de creştere a afacerii au fost reprezentate de extinderea portofoliului de clienţi (44%), eficientizarea operaţională (33%) şi diversificarea serviciilor (28%).
Care sunt principalele blocaje de dezvoltare
Pe de altă parte, modificările fiscale şi legislative (64%), scăderea bugetelor clienţilor (59%) şi creşterea costurilor (59%) sunt în continuare principalele bariere pentru dezvoltare.
Conform sondajului, peste jumătate (54%) dintre firme şi-au menţinut efectivele de personal, 31% şi-au extins echipele, iar 15% au raportat scăderi. În acest sens, ajustările de structură au vizat în special angajarea de competenţe avansate (44%), reorganizarea pe specializări (36%) şi reducerea rolurilor de nivel junior (31%).
De asemenea, 56% dintre respondenţi au declarat că organizaţiile pe care le reprezintă derulează, deja, programe de formare şi reconversie profesională, în timp ce 23% intenţionează să investească în această direcţie.
În privinţa inovaţiei, 62% au declarat că investesc în automatizare şi Inteligenţă Artificială (AI), 59% în diversificarea portofoliului de produse şi servicii, respectiv 49% în extinderea către noi industrii şi clienţi.
Estimările pentru perioada următoare arată că 59% dintre companii mizează pe o stagnare sau pe creşteri moderate ale afacerilor, în timp ce 36% menţin o perspectivă optimistă. În context, factorii consideraţi critici pentru accelerarea pieţei sunt: stabilitatea fiscală şi legislativă (90%), digitalizarea accelerată (41%), cererea pentru servicii IT (36%), sprijinul pentru inovare şi IP propriu (28%) şi disponibilitatea talentului specializat (26%).
Ce a anunțat Ilie Bolojan despre noi taxe după discuțiile cu FMI
Disciplina fiscală, responsabilitatea în cheltuirea banului public, reducerea inechităților sociale, creșterea eficienței colectării veniturilor, rămân priorități ale guvernului. Este mesajul pe care premierul l-a transmis marți în cadrul unei întâlniri cu Jeroen Clicq, directorul executiv al FMI.
Premierul Ilie Bolojan a avut marți o întrevedere cu Jeroen Clicq, director executiv al Fondului Monetar Internațional. Discuțiile s-au concentrat asupra situației bugetare actuale și a măsurilor necesare pentru corectarea deficitului.
Premierul a prezentat motivele care au impus reformele recente și a arătat că direcțiile prioritare vizează reducerea cheltuielilor, creșterea colectării veniturilor și orientarea resurselor către domenii cu potențial de dezvoltare, precum energie și agricultură, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Șeful Executivului a subliniat că măsurile sunt indispensabile pentru asigurarea stabilității fiscale și pentru reducerea unor dezechilibre și inechități sociale. Totodată, a accentuat importanța unei alocări mai eficiente a banului public, prin susținerea proiectelor care aduc randament economic și plus-valoare comunităților.
„Directorul executiv al FMI a confirmat că România se află pe o traiectorie corectă în procesul de consolidare fiscală și a asigurat sprijin pentru continuarea reformelor. De asemenea, a evidențiat necesitatea stabilității politice pentru implementarea măsurilor adoptate de Guvern, se arată în comunicat.
Premierul Ilie Bolojan a reiterat că Guvernul va continua să urmărească disciplina fiscală, responsabilitatea în cheltuirea banului public, reducerea inechităților sociale și creșterea eficienței colectării veniturilor.
Comentează