Competitie de lux in premiera in Romania: Campionatul European de Yachting

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 08-04-2014

Actualizat: 08-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Campionatul, organizat de Yacht Club Regal Român, împreună cu Federația Română de Yachting și Primăria Constanța, se dorește a fi un eveniment menit să promoveze și să încurajeze yachtingul sportiv românesc și să arate că România ocupă o poziție importantă pe harta yachtingului european.


Competiția se va desfășura pe parcursul a cinci zile, la Constanța, și reunește 5 sportivi români (patru băieți și o fată) de la cele mai importante cluburi de yachting din țară, precum și 21 de sportivi din țările europene în care clasa Zoom 8 este prezentă, Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Rusia.

România a mai găzduit câteva ediții de campionate balcanice și, de asemenea, un campionat mondial la o fostă clasă olimpică — FD, în 2010.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri