DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Complexului Energetic Oltenia va relua activitatea în toate carierele, anunță Ministerul Energiei

investenergy.ro
carbune

Ministerul Energiei a anunţat joi seară că, începând cu ora 20.00, a fost reluată activitatea în toate carierele Complexului Energetic Oltenia (CEO), potrivit mediafax.

Anterior, Ministerul Energiei anunţase că în urma negocierilor desfăşurate la sediul Prefecturii Gorj între Ministerul Energiei, conducerea Complexului Energetic Oltenia și sindicatele din cadrul CEO, minerii din cadrul Complexului au început sa reia munca în carierele Roșia, Rovinari, Tismana, Jilț Nord, Jilț Sud, Lupoaia și Husnicioara. În alte trei cariere minerii urmau să fie informați despre rezultatul negocierilor.

Joi seară, Ministerul Energiei a transmis că a fost reluată activitatea în toate carierele.

Președintele CEO, Sorin Boza, a declarat, joi, că în urma discuțiilor purtate, joi, de reprezentanții Ministerului Energiei, conducerea CEO și reprezentanții sindicatelor, s-a stabilit un spor pentru personalul muncitor din activitatea de producție, mentenanță, transport cărbune, de 1.000 de lei brut, respectiv 585 lei net, pentru conducătorii formațiilor de lucru din activitatea de producție, mentenanță, transport cărbune va fi acordată o sumă de 700 de lei brut, respectiv 409 lei net, iar pentru personalul de conducere din activitatea de producție, transport cărbune va fi acordată o sumă de 500 de lei brut, respectiv 292 lei net.

De asemenea, vor fi acordate vouchere pentru vacanță de 14,50 lei începând cu data de 1 mai 2019 și prime de Paști, prime de ziua meseriei, reprezentând un venit net de 330 de lei.

"Administrația se angajează să nu sancționeze salariații, cu condițiile recuperării timpului de lucru. Soluțiile găsite sunt în condițiile reluării imediate a a activității", a spus Boza.

Minerii de la CEO Oltenia au întrerupt lucrul săptămâna trecută, solicitând salarii mai mari. Greva a afectat livrările de energie ale companiei, care asigură o cotă importantă din necesarul de electricitate. Un grup a fost oprit din cauza lipsei cărbunelui, prețurile electrictății au cresscut pe piață, iar importurile au crescut în această perioadă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.