Premium
Alexander Lukașenko, dictatorul din Belarus, se confruntă cu cel mai mare pericol din cei 26 de ani de cârmuire. O extraordinară revoltă populară i-a adus regimul în pragul colapsului - lucru pe care Vladimir Putin, având o frică de moarte de contagiunea democratică a unei „revoluții colorate” la vecinul său vestic, cu greu l-ar putea încuviința.
Vezi și: Noul Cod Silvic, aprobat în Parlament: Furtul de arbori devine faptă penală
Dar, oricât de neliniștitoare ar putea părea, tulburările din Belarus îi oferă președintelui rus și o oportunitate - una pe care ar putea s-o exploateze printr-o agresiune militară fără scrupule care să treacă dincolo de simpla reprimare a revoltei din Belarus. Poate că scenariul cel mai înspăimântător ar fi o invazie în Lituania. Republica baltică, având o frontieră comună de 675 de kilometri cu Belarus, e atât membră UE, cât și NATO.
Combinarea unui raid în Lituania cu o intervenție în Belarus i-ar putea oferi lui Putin șansa de a soluționa concomitent mai multe probleme. Ar putea înăbuși amenințarea unui regim orientat spre Vest la Minsk. Ar putea îneca resentimentele propriului popor în teamă și exaltare patriotică, așa cum a procedat prin anexarea Crimeii în 2014. Și, probabil cel mai important pentru el pe plan personal, ar răzbuna prăbușirea Uniunii Sovietice prin umilirea și rănirea NATO - baubaul prădalnic și mereu complotând pe care fiecare rus aflat azi în viață a fost învățat să-l urască.
Deși cu greu s-ar putea spune că e ușor de realizat, un asemenea scenariu este cât se poate de posibil. Armatele rusă și belarusă exersează împreună pe teritoriul belarus de mulți ani. Înalții comandanți belaruși au absolvit aceleași școli și academii militare sovietice ca și omologii lor ruși. Cu numai câteva zile în urmă, când soarta lui Lukașenko părea tot mai incertă, cele două țări au lansat o nouă rundă de exerciții comune, introducând un nou element de incertitudine.
Un raid ar fi o operațiune militară foarte limitată. Nici măcar un tanc nu ar intra în Vilnius. Capturarea unei părți din teritoriul lituanian, poate câțiva kilometri adâncime de partea lituaniană a graniței Belarus-Lituania, pentru a „dejuca o agresiune NATO”, și a arăta apoi că Rusia a scăpat cu așa ceva fără a păți nimic - cam aceasta ar fi ideea.
Lituania găzduiește un batalion NATO de 1.092 de trupe din Germania, Belgia și Olanda. Dar, ca și în cazul celorlalte două batalioane din Estonia și Letonia, trupele alianței din Lituania nu se află acolo pentru a opri o invazie rusă, ci pentru a servi drept „piedică declanșatoare”, o materializare a Articolului 5 al cartei NATO: un atac împotriva unuia e un atac împotriva tuturor.
Însă descurajarea prin piedica declanșatoare este eficientă doar atât timp cât cel care se împiedică e convins că va declanșa o explozie. Iar Putin ar putea considera o asemenea explozie mai puțin probabilă într-un moment în care dezbinarea NATO este poate la cel mai înalt nivel de după războiul rece. Președintele Trump a început recent să retragă o treime din trupele americane din Germania. Cancelarul german Angela Merkel intenționează să boicoteze conferința G7 de la Washington, iar președintele francez susține că NATO este în „moarte cerebrală”.
Moscova a pus deja la cale o repetiție. Amplul exercițiu Zapad 2017 a inclus o „contraofensivă” simulată împotriva unui atac din partea a trei țări fictive având graniță comună cu Rusia și Belarus în nord-vest. Jocul militar a inclus testarea de rachete nucleare și zboruri ale bombardierelor strategice deasupra Atlanticului, Mării Baltice și Mării Norvegiei.
Pentru fabricile de troli rusești e o joacă de copil să inunde internetul cu dezinformări - inclusiv imagini „deepfake” ale unei iminente invazii NATO în Belarus de pe teritoriul Lituaniei. Republica baltică a fost unul dintre cei mai gălăgioși critici ai Rusiei lui Putin, oferind adăpost exilaților politici din Rusia și Belarus - și în prezent o găzduiește pe lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia.
Tehnic vorbind, Rusia și Belarus sunt un „stat unional” din 1999, deci Putin ar putea argumenta că intervenția militară pentru restabilirea „autorității legitime” la Minsk nu ar fi numai un impuls rusesc „fratern”, ci și o obligație juridică.
Când Kremlinul și-a trimis trupele în Cehoslovacia rebelă, acum 52 de ani în această lună, cetățenilor sovietici li s-a spus că Armata Roșie a fost detașată pentru a împiedica o invazie a Germaniei de Vest. Putin poate avea speranțe rezonabile că traiectoria reacției occidentale va fi similară cu cea care a urmat zdrobirii Primăverii de la Praga: răbufniri, declarații de formă și sancțiuni. Însă Rusia le-ar putea face față atât timp cât își va putea vinde în continuare petrolul și gazele - pariind simultan pe o viitoare disponibilitate de a „reseta” relațiile a oricui va urma să se afle la Casa Albă peste patru ani.
Pe de altă parte, câștigurile geopolitice ale Kremlinului ar putea fi enorme. La fel ca URSS înaintea ei, Rusia ar fi un stat permanent temut - sau, în termenii gândirii lui Putin, respectat. Articolul 5 al NATO, cheia de boltă a apărării colective, va fi fost redus la o ficțiune. Alianța ar putea să înceapă să se destrame, în condițiile în care țările de pe flancul ei estic ar începe să caute o „acomodare” cu Moscova. Derapajul ezitant al Ucrainei către Vest va fi probabil și el oprit pentru viitorul previzibil.
La fel de evident este și ce e nevoie să fie făcut pentru a se evita acest scenariu sumbru: o reuniune de urgență a NATO, un vot rapid în favoarea apărării Lituaniei și, mai presus de toate, detașarea de trupe cât mai curând și cât mai aproape de frontiera Lituaniei cu Belarus, pe cât permite complicata logistică a unei astfel de acțiuni.
Dar nu vă așteptați la așa ceva. E greu să repari în câteva zile ceva neglijat de ani.
Articol de Leon Aron (director de studii rusești la American Enterprise Institute)-Washington Post (preuare Rador)
