Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comuniștii chinezi la 70 de ani de domnie: Hegemonia SUA ne amenință! Trebuie să avem o conducere a statului și a partidului mai puternică!

Agerpres
China

China are nevoie de conducerea puternică, unificată a Partidului Comunist, sau se va 'prăbuşi', subliniază un document de politică emis vineri de guvernul de la Beijing, înaintea marcării, la 1 octombrie, a 70 de ani de la crearea Republicii Populare, transmite agenţia Reuters preluată de Agerpres.

Vezi și: DEZVĂLUIRI GRAVE din partea unui responsabil al Petrom: România a fost de două ori foarte aproape de o pană de curent generală în acest an

China marchează această aniversare într-o perioadă de incertitudini pentru ţară, angajată într-un război comercial cu SUA şi confruntată cu provocările încetinirii creşterii economice, dar şi cu proteste antiguvernamentale în teritoriul semiautonom Hong Kong.

În Cartea albă publicată de Oficiul de Presă al Consiliului de Stat, sub titlul 'China şi lumea în noua eră', se arată că succesul ţării din ultimii 70 de ani se datorează conducerii de către Partidul Comunist.

'China a intrat într-o nouă eră de dezvoltare. China are acum un impact asupra lumii tot mai cuprinzător, profund şi durabil, iar lumea priveşte cu şi mai mare atenţie spre China', indică documentul, potrivit Xinhua.

În ultimii 70 de ani, sub conducerea Partidului Comunist Chinez, China a trecut prin schimbări profunde şi a înfăptuit un miracol de dezvoltare fără precedent în istoria omenirii, se subliniază în Cartea albă, conform căreia, 'în doar câteva decenii, China a încheiat o evoluţie care statelor dezvoltate le-a luat câteva sute de ani'.

China a devenit a doua economie a lumii, are grijă de nevoile materiale a aproape 1,4 miliarde de locuitori şi a atins o prosperitate generală moderată, punctează documentul menţionat.

'China este imensă ca mărime, are condiţii naturale complexe, iar dificultăţi în guvernarea sa sunt rar văzute. Fără o forţă conducătoare unificată şi puternică, China se va îndrepta spre divizare şi se va prăbuşi, provocând un dezastru lumii', afirmă documentul.

Reuters notează că autorităţile chineze justifică de multă vreme duritatea în tratarea unor probleme, precum reprimarea protestelor prodemocraţie de la Beijing din 1989, prin necesitatea de a menţine stabilitatea ţării. Preşedintele Xi Jinping, care va conduce ceremoniile aniversare de marţi, a întărit şi mai mult autoritatea partidului şi supervizează de asemenea un program de modernizare a armatei care provoacă nervozitate în regiune.

China, se spune însă în Cartea Albă, nu încearcă să-şi exporte modelul de dezvoltare şi nici nu vrea să importe modele străine, căutând doar pacea, nu 'hegemonia', dar nu îşi va negocia niciodată interesele fundamentale şi nu va permite ca securitatea şi suveranitatea să-i fie compromise.

'Ameninţarea războaielor comerciale şi creşterea continuă a tarifelor nu conduc la rezolvarea problemelor', se mai spune în document, cu referire la disputele comerciale cu Washingtonul.

'China este o economie matură cu un sistem industrial complet, un lanţ industrial complet, o piaţă comercială extinsă şi o creştere economică puternică. Nu va fi slăbită niciodată de războaie comerciale', adaugă Cartea albă, potrivit căreia 'China este încrezătoare că are capacitatea de a face faţă dificultăţilor, de a transforma crizele în oportunităţi şi de a inaugura o nouă lume'.

Statele Unite ar trebui să se uite raţional la dezvoltarea Chinei, pentru că aceasta nu are nicio intenţie să concureze Statele Unite şi nu intenţionează să înlocuiască Statele Unite, adaugă documentul menţionat, subliniind că 'Statele Unite nu pot controla China şi este chiar şi mai improbabil să stopeze dezvoltarea Chinei'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.