Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comunicat al Metrorex: Greva este ILEGALĂ! Vom folosi toate mijloacele pentru a o opri

LOGO_Metrorex

Acţiunea de protest de la metrou este ilegală, perturbă ordinea publică şi împiedică desfăşurarea în condiţii normale a transportului de călători în Bucureşti, iar Metrorex îşi rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri această ilegalitate, precizează compania.

Citește și: Florin Cîțu își încalcă una dintre marile promisiuni ale mandatului: pune cruce depolitizării

"În momentul de faţă sunt circa 600 de participanţi la acest protest. Trebuie menţionat că angajaţii Metrorex care trebuiau să asigure mersul trenurilor astăzi s-au prezentat la serviciu normal. Acţiunea de protest e ilegală, perturbă ordinea publică şi împiedică desfăşurarea în condiţii normale a transportului de călători în Bucureşti. Metrorex îşi rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri această ilegalitate", subliniază Metrorex într-un comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, în seara zilei de 25 martie, circa 250 de sindicalişti şi comercianţi au organizat o adunare spontană, care ulterior s-a transformat într-o acţiune de ocupare a căilor de metrou. În cursul dimineţii, în jurul orei 3:30 li s-au alăturat o parte dintre angajaţii Metrorex din tura de noapte care au lucrat la reviziile periodice ale liniilor.

"Începând cu ora 23:30, conducerea Metrorex i-a invitat în repetate rânduri la dialog social civilizat pentru a discuta cerinţele lor. Aceştia au refuzat dialogul şi au ocupat abuziv şi ilegal calea de rulare, făcând imposibilă pornirea metroului", subliniază sursa citată.

Circulaţia trenurilor de metrou este blocată vineri dimineaţa de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

"Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii", semnalează reprezentanţii Metrorex în comunicat.

Ei subliniază, că, din cauza acţiunii sindicatului, dar mai ales pentru siguranţa membrilor acestuia, care se aflau pe calea de rulare, liniile de metrou nu au putut fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri.

"Pe această cale dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni. De asemenea asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă", mai precizează reprezentanţii Metrorex.

Protestul vine la numai o zi după ce Metrorex a anunţat că a notificat firma care administrează spaţiile comerciale din incinta staţiilor de metrou că, până la data de 2 aprilie, aceste spaţii trebuie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran.

Compania sublinia că derularea în continuare a activităţilor din spaţiile comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului "periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora". Potrivit Metrorex, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie, informează Agerpres. 

În replică, reprezentanţii Unităţii - Sindicatul Liber Metrou (USLM) au transmis că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Potrivit sursei citate, director general al Metrorex, care "a fost "paraşutat" politic, "poate nu a luat la cunoştinţă aceste aspecte, dar îi cerem să nu mai vină cu asemenea "dovezi de credinţă" faţă de cei ce l-au numit şi ar trebui să comunice ministerului şi cetăţenilor că, prin proiectul de buget pe care doreşte să îl impună ca semn de "loialitate", va închide Magistrala 5, deşi anul trecut era un eveniment important pentru Guvernul României, iar prin concedierea masivă a mecanicilor de tren se va bloca activitatea Magistralei 2.

"Deja, de mâine, 26.03.2021, zece trenuri nu vor mai ieşi în circulaţie din lipsă de personal calificat. Grija faţă de siguranţa circulaţiei şi de obţinerea fondurilor necesare bunei funcţionări trebuie să primeze în activitatea directorului general, nu grija faţă de cei ce l-au numit în funcţie", au precizat sindicaliştii.

Numărul călătorilor care circulă zilnic cu metroul în Capitală se ridică la aproximativ 700.000.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.