Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Concert SPECTACULOS pe faleza Cazinoului din Constanţa - Recital cu șaizeci de melodii româneşti lansate în ultimii o sută de ani

Wikipedia
Cazinou Constanța

Şaizeci de melodii româneşti lansate în ultimii o sută de ani vor fi interpretate timp de trei săptămâni de o orchestră simfonică din Cluj-Napoca pe faleza Cazinoului din Constanţa, intrarea fiind liberă. Valoarea proiectului depăşeşte o jumătate de milion de lei, fiind finanţat de Primăria municipiului Constanţa.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, orchestra simfonică Bigg Dimm a’Band a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, formată din 25 de instrumentişti şi condusă de dirijorul Răzvan Metea, a pregătit 60 de melodii care vor fi interpretate live. Alături de aceştia se vor afla şase balerini profesionişti, care vor dansa în ritmurile melodiilor.

Spectacolele au loc zilnic, în perioada 27 iulie – 19 august inclusiv, între orele 19.30 şi 21.00, pe faleza Cazinoului din Constanţa, în zona grupului statuar „Pescarii”.

“Am ales numai muzică românească întrucât dorim să ne aducem şi noi contribuţia la sărbătorirea Centenarului României Moderne. Am ales să prezentăm în repertoriul concertelor unele dintre cele mai reprezentative 60 de melodii lansate pe piaţa muzicală din România în ultima sută de ani, adevărate borne valorice ale muzicii româneşti, repere incontestabile ale patrimoniului cultural imaterial”, a declarat dirijorul Răzvan Metea.

Astfel, constănţenii, dar şi turişti pot asculta melodii care au fost cântate de Maria Tănase, Dan Spătaru, Luigi Ionescu, Aurelian Andreescu, dar şi piese contemporane interpretate de Holograf, Voltaj, Vama, Phoenix, Viţa de Vie sau Proconsul.

Publicul poate asista gratuit la toate spectacolele.

Evenimentul intitulat „Sunset Sea-mphony - Simfonia Centenarului” este finanţat de Primăria Constanţa şi organizat de Asociaţia Culturală Georgiana Rusu.

Bugetul total al evenimentului este de 547.983 de lei. Finanţarea Primăriei Constanţa este de 497.983 lei, iar contribuţia proprie a beneficiarului de 50.000 de lei.

Un proiect similar a avut loc şi vara trecută tot pe faleza Cazinoului Constanţa, aceeaşi orchestră interpretând atunci melodii celebre din filme şi seriale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.