Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conducerea CEC Bank a fost decapitată: 'Dictatul' Ministerului Finanţelor a căzut ca un trăsnet peste preşedintele şi vicele instituţiei

cec bank

Radu Gheţea nu mai este preşedintele Consiliului de Administrație al CEC Bank, în locul lui Ministerul Finanţelor l-a pus pe Valentin Mavrodin, şeful Trezoreriei statului, conform siteului instituției, potrivit mediafax.

Citește și: Rareș Bogdan prezintă ‘marea famiglie PSD’! Atac-fulger la un cunoscut baron social-democrat

De asemenea, nici Gheorghe Carabasan, vicepreşedinte CEC Bank, nu mai face parte din conducere.

CEC Bank a fost condusă din 2007 până în toamna anului 2008 de Radu Gheţea, care a deţinut funcţia de CEO şi preşedinte al Consiliului de administraţie.

Citește și: Acuze dure din interiorul PSD! Ce le-ar fi cerut Klaus Iohannis liderilor europeni, prezenți la Sibiu

În decembrie 2018 Radu Gheţea a preluat poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar Laurenţiu Mitrache şi Bogdan Neacşu au preluat conducerea executivă a CEC Bank după obţinerea aprobării BNR şi semnarea contractului de mandat cu principalul acţionar, Ministerul Finanţelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.