Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Confecţionarea mărgelelor de sticlă la Veneţia a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO

https://ro.theplanetsworld.com/5277-treasures-of-the-backstreets-venices-finest-artisan-shops-ro
margele sticla venetia

Veneţia speră ca, după ce a fost părăsită de turişti de la începutul pandemiei, includerea în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO a confecţionării mărgelelor din sticlă, alături de meşteşugul sticlarilor francezi, să ajute ca sectorul să depăşească criza, potrivit AFP, potrivit news.ro.

Italia s-a aflat în fruntea acestui dosar de candidatură comună cu Franţa, a cărei Asociaţie a mărgelarilor de artă a fost de asemenea distinsă.

Delicatele mărgele fabricate de secole sunt o specialitate de pe insula Murano, în laguna veneţiană.

"Această prestigioasă recunoaştere a uneia dintre tradiţiile noastre de excelenţă este o sursă de mare mândrie'', a declarat Luigi Brugnaro, edilul Veneţiei, oraş înscris la rândul său în patrimoniul mondial UNESCO.

Citește și: Fostul militar britanic Lishman INTRĂ iar sub TUNUL DIICOT, după dosarul Ayahuasca - Este anchetat într-un nou dosar pentru evaziune și spălare de bani

Pentru Luca Zaia, preşedinte al regiunii Veneto, excelenta veste "vine într-un moment dificil pentur artizanatul veneţian".

"Activităţile cuptoarelor de sticlă şi ale artizanilor de mărgele au fost grav afectate de efectele crizei sanitare, mulţi sunt pe marginea prăpastiei din cauza declinului turismului, dar şi a închiderii pieţelor şi a târgurilor internaţionale'', a spus acesta, sperând că această distincţie ''va deveni un motor al redresării''.

În mod obişnuit, invadată de turişti, Veneţia a devenit un oraş fantomă în aceste ultime luni din cauza pandemiei de coronavirus.

UNESCO a evidenţiat ''bogăţia cunoştinţelor şi a meşteşugului unui material (sticla) şi a unui element (focul)'', apreciind în acelaşi timp tehnicile particulare ale prelucrării sticlei.

Producţia de mărgele de sticlă la Veneţia datează din secolul al XIV-lea. Timp de secole, ele au fost considerate ca o marfă preţioasă pentru schimburile şi exporturile în lumea întreagă.

Istoria mărgelelor de sticlă veneţiene a fost adesea uitată. Creatorii săi sunt în general necunoscuţi, contrat maeştrilor sticlari care au fabricat sculpturi şi vase în cuptoarele de sticlă din Murano.

Citește și: 'Am adus 300.000 de euro pentru campania din 2009-Situația mea și a soțului permitea', a spus Udrea în fața instanței -A explicat că nu știe nimic despre fapte

Sticlarii au primit ordin să se instaleze pe această insulă în 1291, după ce au provocat un număr prea mare de incendii în centrul oraşului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.