Conferinţă pentru tineri privind prevenţia consumului de droguri - organizată, în premieră, de IPJ

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-11-2023

Actualizat: 15-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Elevii, studenţii, părinţii şi cadrele didactice din Braşov sunt invitate să participe vineri, 17 noiembrie, la Conferinţa cu tema "consumul de droguri în oraşul tău", organizată, în premieră, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, potrivit Agerpres.

Conform organizatorilor, cei prezenţi vor putea afla poveşti de viaţă ale unor tineri, foşti consumatori.

"Întâlnirea se adresează tinerilor şi va avea ca reper interacţiunea invitaţilor cu publicul în ceea ce priveşte: experienţele reale din viaţa consumatorilor; prevenirea dependenţei; informaţii legate despre efectele substanţelor şi legislaţia în domeniul drogurilor", a transmis, miercuri, IPJ Braşov.

Speakeri vor fi cinci tineri, unii dintre aceştia de la asociaţii de profil: Andrei Ştefan - asociaţia Teen Challenge Smart, Sergiu Ionuţ Ilieş - "Stop Droguri Alege Viaţa", Mihnea-Andrei Popa - "HAO", Alexei Neamţu Codoiu şi Robert Radu, iar dezbaterile vor fi moderate de purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Daniel Zontea.

Conferinţa se va desfăşura la Aula Universităţii Transilvania, iar intrarea e liberă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri