În urma atacurilor de la finalul lunii aprilie din Kashmir, autoritățile de la New Delhi au interzis importurile din Pakistan, fapt ce a condus la un blocaj comercial neașteptat, notează Al Jazeera, potrivit news.ro
Atacul armat din Pahalgam, soldat cu moartea a 26 de persoane, majoritatea turiști indieni, a determinat guvernul de la New Delhi să impună o interdicție totală asupra importurilor din Pakistan, inclusiv celor realizate prin țări terțe.
Sarea roz de Himalaya, preferată de mulți indieni în alimentație și în timpul posturilor religioase, este extrasă din mina Khewra, aflată în provincia Punjab din Pakistan. Până recent, India importa zeci de mii de tone anual, însă în prezent comerțul este complet blocat. Vipan Kumar, un comerciant din Amritsar, importa sare roz de Himalaya din Pakistan pentru piața indiană și vindea între 2.000 și 2.500 de tone pe trimestru, spune că afacerea sa a fost oprită complet: „Profitul era mic, dar constant. Acum totul s-a prăbușit”.
În absența importurilor, prețurile au crescut rapid. În Amritsar, prețul pe kilogram a urcat de la 45-50 de rupii la cel puțin 60, iar în Kolkata a atins chiar 80 de rupii. Comercianții avertizează că odată cu epuizarea stocurilor, se va instala o criză completă.
Blocajul afectează și alte sectoare, precum producția de lămpi decorative din sare, tot mai populare în India.
Relațiile comerciale India-Pakistan se află în declin accentuat încă din 2019, când India a retras statutul de "națiune favorizată" Pakistanului și a impus taxe vamale de 200%. În ciuda acestor bariere, cererea ridicată a menținut fluxul comercial până la actualul blocaj total.
Comentează