Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conflictul Dragnea-Tudose sparge și Tineretul Social-Democrat: Reacții dure la scrisoarea ministrului Petrea

TSD

Tensiunile din interiorul PSD se propagă la toate palierele partidului. După ce președintele Tineretului Social Democrat, Gabriel Petrea, a publicat o scrisoare în care solicita păstrarea premierului Tudose și organizarea unui Congres al PSD, organizația județeană Arad a TSD se dezice de propriul președinte național.

Vezi și: Primele 7 secunde sunt esențiale! Cum să îi faci pe ceilalți să te placă

„Dincolo de orice speculații nedorite de presă, TSD este una dintre vocile care susține în primul rând continuarea seriei reformelor și punerea în aplicare a măsurilor Programului de Guvernare. Tinerii social-democrați arădeni se declară solidari cu actuala conducere a partidului și președintele Liviu Dragnea și suntem de părere că organizarea unui Comitet Executiv Național este o necesitate vitală în actuala conjunctură. Iar #TSDArad se delimiteaza de scrisoarea presedintelui TSD, Gabriel Petrea”, scrie pe Facebook Ingrid Iordache, președintele TSD Arad.

Vezi și: Concluzie uimitoare a cercetătorilor: Gestul care înlocuiește efectul cafelei/ STUDIU

O altă reacție a venit dela TSD Harghita. „Referitor la scrisoarea Presedintelui Tineretului Social Democrat , Gabriel Petrea, consideram ca este o initiativa personala a presedintelui organizatiei care a fost facuta fara o consultare prealabila a organizatiilor judetene a Tineretului Social Democrat”, se precizează într-un mesaj semnat de Spaciu Sebastian.

Și TSD Brașov se dezice de scrisoare lui Petrea. „Schimbarea începe cu fiecare dintre noi... Gabriel Petrea nu vorbește în numele tinerilor social-democrați atunci când nu îi consultă în prealabil. Poziția pe care a făcut-o publică este poziția sa personală, cel mult cea în calitate de ministru al consultării publice și dialogului social. Tinerii social-democrați nu sunt "marionete" care să fie folosite după bunul plac al președintelui TSD... o scrisoare publică, precum și orice poziție publică a TSD se va face doar dupa ce aceștia își dau acordul - așa este normal și democratic. Gabriel Petrea vorbește despre democrație și exprimare liberă, însă nu se deranjează măcar să se consulte cu noi. Din punctul meu de vedere, ca președinte al #TSDBrașov, deciziile referitoare la viitorul Guvernului sau al PSD se vor lua în cadrul Comitetului Executiv Național fără alte influențe sau presiuni publice. În PSD există democrație și PSD suntem noi, cei mulți, din teritoriu, care, în fiecare zi, muncim pentru a promova și implementa politicile social-democrate. Esența consultării este dialogul, domnule Petrea, chiar și cu cei care nu vă aprobă”, precizează Horia Stancu.

Dan Cristescu, președintele CJ Teleorman , se delimitează de scrisoarea lui Petrea, pe care îl acuză că aduce „grave prejudicii de imagine” partidului.

„Având în vedere ultimele evenimente din spațiul public și poziția exprimată printr-o scrisoare deschisă adresată conducerii PSD, de domnul Gabriel Petrea, liderul național al TSD, organizatia TSD Teleorman se delimiteaza de opiniile exprimate în scrisoare cu privire, mai ales, la ideea de "refondare" a partidului, dar și de acuzațiile privind "lipsa democrației" în partid și așa-zisele "surprize", cu referire la numirile în funcții publice ale PSD. Considerăm că domnul Gabriel Petrea ar fi trebuit să discute mai întâi cu organizațiile de tineret din țară și să ne reprezinte punctele de vedere mâine la CExN- Comitetul Executiv Național al PSD. Ne delimităm categoric de opiniile personale ale domnului Gabriel Petrea, care aduc grave prejudicii de imagine Partidului Social Democrat, precum și stabilității politice din acest moment. În cel mai important for de conducere al Partidului Social Democrat, suntem siguri că vom găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea acestor probleme și că vom reuși implementarea măsurilor din Programul de Guvernare, votate și susținute de majoritatea celor prezenți la vot în alegerile parlamentare din anul 2016”, afirmă Cristescu.

Cea mai dură reacție vine de la TSD Olt, care îl acuză pe Petrea de „propagandă ieftină” și de „limbaj de lemn, pur comunist”.

„TSD Olt constată, cu stupoare, ieșirea lui Gabriel Petrea în spațiul public cu o “scrisoare deschisă” în numele Tinerilor Social Democrați. Foiletonul scris într-un limbaj de lemn, pur comunist, de către cine-știe-ce strateg în ale politicii, nu este asumat de organizația de la Olt. Ne delimităm de această propagandă ieftină și îi spunem lui Gabriel să și-l asume singur. Apropo, tu ne vorbești despre democrație în partid și tu de capul tău vorbești în numele nostru al tuturor? După ce că bați câmpii cu grație, mai ai tupeul să ne dai și lecții de democrație? Noi, Organizația TSD Olt, îți spunem Stop! Noi nu rezistăm! P.S. Puțin mai mult respect pentru colegii tăi nu ar strica!”, precizează TSD Olt într-un comunicat.

TSD Bacău se delimitează de scrisoarea lui Petrea:

„Este necesar un Comitet Executiv Național, dar cu condiția să venim cu forte constructive, sa renunțăm la orgolii, la preocupări personale si să ne asumăm responsabilitatea guvernării si a conducerii acestei țări intr-un mod cât mai decent si mai benefic, să pună capăt tensiunilor şi să restabilească climatul necesar pentru dezvoltarea României.

Avem obligația să respectăm încrederea pe care ne-au acordat-o cetățenii și să implementăm #ProgramuldeGuvernare.

Guvernul este un guvern politic și fiecare funcție ne-a fost acordată, în mod democratic, prin vot în cadrul Comitetului Executiv Național.

Partidul Social Democrat este un partid unit și puternic prin fiecare membru, primar și președinte de organizație.

Din respect pentru români și pentru membrii PSD, trebuie să luăm decizii și să dezbatem soarta #Guvernului, cu deplină responsabilitate, în cadrul Comitetului Executiv Național, nu în spațiul public.

Tinerii social-democrați băcăuani se declară solidari cu actuala conducere a partidului, iar #TSDBacau se delimiteaza de scrisoarea presedintelui #TSD, Gabriel Petrea.

Avem datoria și responsabilitatea să le dăm tuturor motive să creadă în România!”

Organizația TSD Gorj se delimitează, categoric, de ieșirea publică a președintelui TSD, Gabriel Petrea. „Acea poziție nu reprezintă punctul de vedere al tinerilor social democrați de la Gorj, al echipei, ci doar al unei singure persoane, care a abuzat de funcția pe care o are pentru a vorbi în numele tuturor. Era normal ca organizațiile din țară să fie întrebate, consultate și apoi emisă o scrisoare. Îi solicităm lui Gabriel Petrea să-și asume, singur, acele cuvinte și îl sfătuim să nu ne ignore , pentru că noi, tinerii social democrați, am fost cei care l-au susținut. Nu știm dacă și de acum înainte mai putem spune același lucru”, se arată într-un mesaj semnat de președintele TSD Gorj, Costi Dumitrașcu.

Bogdan Ivan Gruia, președintele TSD Bistrița-Năsăud, afirmă că „un partid se reformează prin curaj și proiecte concrete, nu prin declarații de presă în momente fierbinți!”

„Am citit pe site-ul stiripesurse.ro declarația colegului meu din TSD, Gabriel Petrea.

Ca fond nu spune lucruri deloc false: da avem nevoie de dezbatere ideologica, da avem nevoie de viziune, da avem nevoie de promovarea liderilor pe criterii transparente și de meritocrație! Dacă acest lucru nu s-a întâmplat până acum în viziunea colegului meu, pe care îl respect, nu înțeleg de ce nu a luat atitudine până în seara asta!

Cred într-un Partid Social Democrat deschis ideilor și tinerilor care vor o schimbare. Indiferent de unde vin, cum îi cheamă și ai cui copii sunt. Cred în echitate și în șansa fiecărui tânăr educat și de caracter de a se face auzit și de a schimba în bine țara în care s-a născut.

În schimb, mi se pare total nepotrivit momentul, care poate fi speculata foarte simplu in direcția unei anumite “tabere”. Cu tot respectul Gabi, nu înțeleg de ce noi, colegii și președinții de filiale TSD nu am fost consultați înainte de această declarație care ne implică pe toți? De toate aceste lucruri avem nevoie nu de azi, ci de ani, de ce nu le-am discutat, de ce nu am adus proiecte care să le schimbe?

Sper din tot sufletul ca zvonurile legate de o negociere pentru un post de ministru în schimbul actualei declarații sunt false!

Dacă nu sunt false, mă declar dezamăgit că un om care ar fi putut schimba ceva în bine pentru o generație, care ne-a convins și pe noi să credem în el, a ales să schimbe doar pentru o persoană! Repet, sper din suflet să fie false informațiile din spațiul public!

Aici nu discutam de persoane ci de o generație la care trebuie sa ii dam o direcție.

Mai cred ca lucrurile astea trebuiau discutate, propuse prin intermediul unor proiecte clare și concrete înainte de congresul TSD și in perioade de liniște când se construiește. Nu acum!

Pentru a nu fi parte într-un război fără fond, iar eu și colegii mei din TSD Bistrita-Nasaud să fim suspectați de o posibilă părtinire intr-o dispută care nu ne aparține, vreau sa mă delimitez de poziția ta din postarea publicată în această seară! O fac după consultarea largă a colegilor mei!

Dacă vrem o schimbare reală și un nou nivel al social-democrației trebuie să o facem prin fapte și proiecte concrete! România și viitorul românilor nu se negociază! Ele sunt mai presus de orice interes personal!”, se arată în mesajul publicat pe Facebook.

Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaților, se delimitează și ea de Petrea: „Ca urmare a apariției unei postări făcute de colegul meu Gabriel Petrea pe site-ul și pe pagina de Facebook a TSD țin să precizez că această postare nu reprezintă punctul de vedere a TSD România, ea fiind făcută fără consultarea președinților organizațiilor județene a TSD, ca atare nu susțin acestă scrisoare/postare. Totdodată rămân ferm convinsă că situația actuală a partidului va fi rezolvată, așa cum este normal și statutar, în CEX-ul de mâine. PSD este un partid mare și viu, de aici și o mai mare diversitate de opinii. Niciodată însă această diversitate nu a fost mai puternică decât unitatea partidului.”

Organizația TSD Neamț transmite că îl susține fără echivoc pe Liviu Dragnea. „Organizația TSD Neamț se delimitează categoric de afirmațiile făcute în nume personal de către președintele TSD, Gabriel Petrea. Declaraţiile acestuia nu reprezintă poziția TSD, a zecilor de mii de tineri social-democrați prin munca și votul cărora și domnia sa ocupă un fotoliu de ministru. Pe de altă parte, organizația TSD Neamț îl susține fără echivoc pe președintele PSD, Liviu Dragnea, și întreaga conducere a partidului aleasă statutar. Ultimele alegeri locale și parlamentare au demonstrat că programul politic prezentat de președintele Liviu Dragnea și asumat de PSD este dorit de români. Avem nevoie de un guvern responsabil care să îl pună în aplicare”, precizează Ciprian Șerban pe Facebook.

Deputata Alexandra Presura transmite un mesaj în numele TSD Dolj: „Organizația TSD Dolj crede în principiul dialogului și al unității, motiv pentru care considerăm că orice opinie ce ne privește trebuie discutată și acceptată de o majoritate. Atât Organizația TSD Dolj, cât și eu, în calitate de Președinte al organizației și de parlamentar de Dolj, ne dezicem de comunicatul președintelui Gabriel Petrea făcut în numele nostru, al tuturor tinerilor ce activăm în PSD. Din păcate, această luare de poziție în spațiul public în numele TSD nu a fost dezbătută, susținută și acceptata de membrii CEX ai TSD! În aceste momente, avem nevoie de unitate și determinare în numele celor care cred în necestitatea punerii în aplicare a programului de guvernare și în funcționalitatea actului de guvernare în condiții de normalitate.”

În scrisoarea controversată, ministrul Petrea, liderul TSD, susține nevoia de democrație în partid, afirmă că nu trebuie schimbat guvernul, ci trebuie promovați oameni pe criterii de competență, nu obediență. Sub deviza „partidul suntem noi”, tinerii PSD cer consiliu național sau congres, dar și diversificarea comunicatorilor partidului. Vezi AICI documentul!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.