Premium
Prim-ministrul pakistanez Imran Khan a făcut o vizită oficială în Rusia chiar în perioada în care Vladimir Putin ordona invadarea Ucrainei. Gestul lui Khan a avut consecințe nebănuite pe plan intern, unde premierul a rămas rapid fără sprijinul Parlamentului și al Armatei.
Pe fondul creșterii rapide a tensiunilor dintre Rusia și Occident, vizita îndelung planificată a prim-ministrului Imran Khan la Moscova în perioada 23-24 februarie, prima vizită oficială de stat a unui șef de guvern pakistanez în ultimele două decenii, a fost o mișcare riscantă. Dar nimeni nu a prevăzut pe deplin cât de controversat se va dovedi în cele din urmă momentul ales pentru această vizită.
Nu este surprinzător faptul că vizita pakistaneză la Moscova, destinată în primul rând să stimuleze cooperarea energetică și economică între cele două părți și să dea un impuls gazoductului Pakistan Stream, în valoare de mai multe miliarde de dolari, a fost imediat criticată pentru momentul neinspirat. Dar este, de asemenea, adevărat că orice manevră de ultimă oră din partea pakistaneză ar fi fost dificilă.
Relația bilaterală dintre Islamabad și Moscova nu este lipsită de cicatrici semnificative, rămase de la alinierea Pakistanului cu SUA în timpul Războiului Rece, de la desfășurarea trupelor sovietice în Afganistan în anii 1980 și de la legăturile strânse de apărare ale Rusiei cu India, inamicul Pakistanului. Și există multe motive - atât politice, cât și economice - pentru ca Pakistanul să dorească să profite de eforturile recente de resetare a relațiilor.
Efecte pe plan intern
Apropierea dintre Rusia și Pakistan a venit însă într-un moment în care rușii sunt din ce în ce tot mai izolați pe plan mondial. Premierul Khan pare să fi pierdut sprijinul generalilor, care sunt mai degrabă favorabili SUA.
Analişti politici sunt de părere că armata pakistaneză a privit inițial favorabil programul conservator, naţionalist al lui Khan atunci când acesta a câştigat alegerile în 2018, însă ulterior relaţiile s-au răcit din cauza unor dispute.
Deşi armata neagă implicarea în politică, este improbabil că generalii vor sta deoparte dacă vor considera că haosul politic dăunează ţării sau că interesele lor fundamentale sunt ameninţate, inclusiv prin apropierea lui Khan de Putin.
Parlamentul Pakistanului trebuia să voteze duminică o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Khan, după ce acesta a pierdut majoritatea în legislativ. Președintele Parlamentului, un apropiat al premierului, a blocat însă moțiunea de cenzură, considerând-o neconstituțională.
În urma acestei situații, președintele Arif Alvi, el însuși din partidul premierului Khan, a dizolvat parlamentul. Administraţia prezidenţială nu a prezentat un calendar pentru convocarea de noi alegeri parlamentare.
Premierul Khan dă vina pe SUA
Khan, care declară că în spatele eforturilor de răsturnare a guvernului său se află Statele Unite, le-a cerut liderilor opoziţiei să accepte alegeri anticipate în loc să 'fie parte a unui conspiraţii pentru schimbarea regimului'. SUA au respins categoric acuzațiile de implicare în politica internă a Pakistanului.
Curtea Supremă a Pakistanului trebuie să se pronunţe luni asupra constituţionalităţii evenimentelor de duminică, însă a amânat decizia pentru marți.
Khan vrea convocarea de alegeri generale în termen de 90 de zile, deşi, în mod oficial, această decizie revine preşedintelui şi comisiei electorale.
Curtea Supremă ar putea ordona refacerea parlamentului, ar putea cere noi alegeri sau i-ar putea interzice lui Khan să mai candideze dacă se va constata că a procedat neconstituţional. Curtea Supremă ar putea decide însă şi că nu poate interveni în treburile parlamentului.
Miza orientării politice a Pakistanului este una uriașă, fiind vorba despre o putere nucleară, situată într-o zonă „fierbinte” a planetei.
Oficialii pakistanezi și-au exprimat de mult timp dorința țării lor de a se feri de exercițiile de formare a coalițiilor care amintesc de politica blocurilor din timpul Războiului Rece. Aceștia au precizat în mod repetat, de exemplu, că relația Pakistanului cu China vecină, care a cunoscut o aprofundare semnificativă începând cu 2016, nu ar trebui să fie interpretată în mod greșit de Occident ca o alegere cu sumă nulă pe fondul creșterii concurenței dintre China și SUA.
