Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Congres cu mize URIAȘE la PSD: cum se joacă războiul Dragnea vs aripa rebelilor

congres psd

Liderii PSD se reunesc în cadrul Congresului Extraordinar al partidului, în cadrul căruia vor face alegeri pentru toate funcțiile de conducere, mai puțin pentru cea de președinte. Este de așteptat ca atmosfera să fie una extrem de încinsă, dat fiind faptul că Liviu Dragnea susține o serie de candidați, în timp ce în interiorul PSD s-a format o tabără de ”rebeli”.

Citește și: PSD organizează Congresul Extraordinar - Liviu Dragnea va defila și își va impune favoriții. Ce urmează în guvernare și partid

O bătălie interesantă se va da pentru funcția de președinte executiv al PSD. Aici vor candida Viorica Dăncilă din tabăra Dragnea și Nicolae Bănicioiu sau Ecaterina Andronescu din tabăra ”rebelilor”. Este de așteptat ca Bănicioiu sau Andronescu să se retragă din cursă, pentru a nu canibaliza voturile taberei anti-Dragnea.

Un al doilea război se va da pentru funcția de secretar general. Aici candidează Marian Neacșu cu sprijinul lui Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu, din tabăra ”rebelilor”. Codrin Ștefănescu a anunțat deja că va avea un discurs exploziv la Congres și este de așteptat ca acesta să fie presărat cu atacuri dure la adresa lui Liviu Dragnea.

Bătălia este extrem de dură, iar în presă au scăpat informații conform cărora s-ar pregăti fraudarea votului. Conform acestor informații, delegații la Congres ar primi buletinele de vot cu numele ”rebelilor” deja tăiate. Nicolae Bănicioiu și Ecaterina Andronescu și-au exprimat speranța că așa ceva nu se va întâmpla și au atras atenția organizatorilor să mențină un climat de corectitudine.

Pe lângă alegeri, delegații PSD sunt așteptați să voteze și o serie de rezoluții pe justiție/statul paralel, Sănătate, Educație și pe relații externe. Problema este că aceste rezoluții nu au fost puse la dispoziția delegaților, așa că aceștia le vor cunoaște la fața locului.

În PSD s-a vorbit și despre un update al programului de guvernare. Este posibil ca în urma Congresului să fie convocată o ședință a Coaliției, în care să se modifice, din nou, acest document.

Astfel, pentru funcţia de preşedinte executiv şi-au depus candidaturile Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu şi Viorica Dăncilă.

De asemenea, pentru funcţia de secretar general şi-au depus candidatura Marian Neacşu şi Codrin Ştefănescu.

Pentru funcţiile de vicepreşedinţi, pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov candidează Gabriela Firea şi Robert Negoiţă, iar pentru Regiunea Sud-Vest Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu.

În Regiunea Muntenia candidează pentru funcţia de vicepreşedinţi Carmen Dan, Adrian Ţuţuianu, Şerban Valeca şi Cătălin Rădulescu.

În Regiunea de Sud-Est candidează Mirela Furtună şi Marian Oprişan, în timp ce în Nord-Est sunt Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase.

Pentru partea Nord-Vest sunt susţinuţi Doina Pană şi Gabriel Zetea, în Vest Natalia Intotero şi Mihai Fifor, iar în Regiunea Centru sunt Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif.

Toţi delegaţii vor vota preşedintele executiv şi secretarul general, cele mai mari şanse avându-le Viorica Dăncilă şi Marian Neacşu, care sunt susţinuţi de Liviu Dragnea. Pentru vicepreşedinţi, delegaţii vor vota pe regiuni, iar pentru majoritatea funcţiilor există un singur candidat.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.