DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Congresul Național 'Hristos împărtășit copiilor': Cateheza modelează și caracterele copiilor, și pe ale profesorilor

inaltarea domnului Iisus Hristos

Inspectorii patriarhali responsabili cu cateheza, inspectorii școlari pentru ora de Religie și reprezentanții Ministerului Educației Naționale au participat, între 28 și 30 septembrie, la Congresul Național „Hristos împărtășit copiilor”. Aceștia au discutat strategii și bune practici în activitățile catehetice, care formează credincioșii și modelează caracterele.

La a treisprezecea ediție a congresului, care a fost organizată la Mănăstirea Caraiman, în județul Prahova, au participat și coordonatorii activităților catehetice din diaspora, precum și reprezentanți ai organizației World Vision România, potrivit basilica.ro.

Citește și: Jandarmeria București s-a SUCIT: S-a INTRAT în sala de depozitare a voturilor de la Sectorul 1, dar NU era treaba jandarmilor să păzească

Părintele Florin Marica, Consilier Patriarhal, Coordonatorul Proiectului „Alege școala!”, a declarat că evenimentul a avut ca scop evaluarea provocărilor cu care se confruntă în perioada de pandemie preoții, profesorii și alți profesioniști care desfășoară activități educațional-catehetice cu tinerii și cu copiii.

„A fost nevoie de această întâlnire pentru că avem nevoie cu toții de direcții strategice clare și de a ne adapta noilor realități, de a aduce mediul online și a-l face prietenos pentru activitățile cu tinerii”, a spus Părintele Constantin Naclad, Consilier Patriarhal la Sectorul Teologic-Educațional al Administrației Patriarhale.

Eparhiile și-au prezentat programele de cateheză. „Sperăm ca aceste soluții să devină modele pentru cei care simt că vor să facă mai mult la nivelul parohiilor”, a afirmat Părintele Constantin Naclad.

Educația religioasă modelează caractere

Reuniunea a fost o întâlnire a partenerilor educaționali, a afirmat Vasile Timiș, Inspector școlar general pentru disciplina Religie. „Orice sistem educațional are în vedere și partenerii educaționali – începând de la familie, de la instituții și, evident, culte religioase, instituții universitare, instituții de cultură”, a spus el.

„Am participat cu drag și aduc un cuvânt de mulțumire din partea profesorilor pentru ceea ce s-a realizat și pentru ceea ce face Biserica prin acest proiect, bucurând sute și mii de elevi și, evident, pe părinții acestora”, a menționat inspectorul.

„Ne-am gândit cu toții ce impact au avut aceste activități în viață, pe viitor, pentru acești copilași”, a adăugat el. Programele catehetice au implicații ecleziale, dar și implicații „care țin de modelarea caracterului și a personalității tinerilor și a noastră”, a concluzionat Vasile Timiș.

Metode inovative de catehizare în pandemie

Părintele Inspector George Jambore a subliniat metodele inovative de catehizare descoperite în perioada stării de urgență, evidențiind colaborarea Sectorului Teologic-Educațional cu Televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române în realizarea de emisiuni și materiale didactice. „S-au realizat 10 ediții ale emisiunii Ora de Religie”, a amintit acesta.

El a menționat și inițiativa particulară a unor profesori din București și județul Prahova, care au realizat programul online 3 Minute de Religie, prezentat la Trinitas TV, la TVR și la Radio România Actualități.

Participanții la congres au apreciat eforturile Centrului Național pentru Politici de Evaluare și Examinare al Ministerului Educației și al Inspectorului General Vasile Timiș, care au realizat un ghid metodologic pentru ora de Religie de peste 200 de pagini.

La congres au fost prezentate și rezultatele proiectelor „Alege școala!”.

„Exemplele de bună practică trebuie împărtășite, astfel ca în noul exercițiu financiar 2021-2027, când se stabilește o nouă alocare a fondurilor europene, să găsim noi direcții în derularea unor proiecte prin care să fim aproape de copii, în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a școlii”, a spus Părintele Florin Marica.

Biserica Ortodoxă Română are peste 300 de preoți implicați la nivelul eparhiilor, preoți misionari care se ocupă cu cateheza în cercurile pastoral-misionare din țară și din diaspora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.