Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consens al statelor UE - Negocierile pentru Directiva europeană a drepturilor de autor vor fi reluate

romania uniunea europeana ue

Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au adoptat, vineri, o poziţie comună privind reluarea, săptămâna viitoare, la Strasbourg, a negocierilor cu legislatorii în vederea modificării unei legi vechi de două decenii a drepturilor de autor, astfel încât să ia în calcul şi platformele online, scrie News.ro.

Negocierile au fost blocate luna trecută, după ce statele UE nu au reuşit să treacă peste neînţelegeri. Ideea ca şi micile companii să se supună legii a fost una dintre ele, iar criticii dau vina pe Google şi alte companii că au făcut lobby în acest sens.

Citește și: Codrin Ștefănescu ANUNȚĂ RĂZBUNAREA PSD după plecările la Pro România: Ne pregătim să primim între 8 şi 11 parlamentari din alte partide

Italia, Polonia, Olanda, Suedia, Finlanda, Luxemburg, Malta şi Slovacia nu au fost de acord cu această variantă de text.

Comisia Europeană, care a demarat această dezbatere în 2016, a transmis că modificarea legii va proteja moştenirea culturală a Europei. Directiva poate schimba balanţa puterii între producătorii muzicali, de ştiri şi film şi site-urile dominante care găzduiesc munca lor.

Andrus Ansip, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a spus că speră să ajungă la un acord la discuţiile care vor avea loc marţi şi miercuri.

„Mă bucur să văd că ţările din Uniunea Europeană au din nou o voce comună privind reforma directivei drepturilor de autor... Sper ca săptămâna viitoare să se ajungă la un acord final. Europenii merită o lege a drepturilor de autor potrivită pentru era digitală: este bună pentru creatori, platforme şi pentru utilizatorii de internet obişnuiţi”, a scris el pe Twitter vineri noapte.

Într-un comunicat comun, European Magazine Media Association, European Newspaper Publishers’ Association, European Publishers Council şi News Media Europe, grupuri care fac lobby pentru modificarea legii, au transmis că ar trebui făcut mai mult pentru a fi protejate drepturile.

„Va duce totuşi la incertitudini din punct de vedere legal pentru producătorii de ştiri, pentru că nu protejează suficient de clar folosirea conţinutului de către agregatorii de ştiri şi motoarele de căutare”, citează Reuters.

Ministrul Culturii, şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a transmis sâmbătă într-un comunicat: „Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene şi-a propus să finalizeze dosarul referitor la Directiva privind Dreptul de autor în Piaţa Unică Digitală. Soluţia noastră de compromis a ţinut cont de interesele deţinătorilor de drepturi, de necesitatea asigurării competitivităţii economice a Uniunii Europene, precum şi de accesul cetăţenilor europeni la conţinut cultural de înaltă calitate. Am obţinut aseară un rezultat pozitiv şi va rămâne în continuare o prioritate a Preşedinţiei României ca artiştii, toţi creatorii de conţinut şi cetăţenii europeni să beneficieze pe deplin de avantajele Pieţei Unice Digitale”.

Cel mai disputat este articolul 11 - care prevede ca ziarele, revistele şi agenţiile de presă să fie plătite de companiile de internet precum Google şi Microsoft Corp. care publică extrase din munca acestora. Un alt articol care a stârnit controverse este al 13-lea - care cere platformelor ca YouTube şi Instagram să instaleze filtre care să blocheze încărcarea de către utilizatori a materialelor care se supun drepturilor de autor, fiindu-le solicitată încheierea unui acord cu deţinătorii drepturilor pentru muzică şi filme.

Julia Reda, europarlamentar din partea Partidului Piraţilor din Germania, împotriva adoptării acestei directive, a declarat în noiembrie 2018 pentru News.ro că susţine interesele europenilor utilizatori de internet şi că drepturile fundamentale şi startup-urile online riscă să sfârşească prin a fi victime colaterale în această luptă.

„Ar fi greşit să spunem «creatorii sunt în favoarea Directivei». Mărcile şi publisherii da, dar mulţi creatori individuali, precum youtuberii sunt împotriva ei. Articolele 11 şi 13 ameninţă să limiteze funcţionalitatea de bază a internetului pe care ne bazăm pentru a ne exprima online: link-uri şi încărcări. Dacă aceste articole devin lege, aşa cum a fost propus, utilizatorii vor da frecvent peste erori precum «Ceea ce ai încărcat a fost şters pentru că ar putea conţine conţinut protejat de drepturi de autor» sau «Reţeaua ta de socializare nu deţine licenţă pentru a-ţi permite să împărtăşeşti acest link al unei ştiri»”, a declarat Julia Reda pentru News.ro.

Pe 12 septembrie, Parlamentul European a votat în favoarea Directivei Drepturilor de Autor, cu un avantaj de aproximativ 200 de voturi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.