Furtul de la Muzeul Luvru din Paris fragilizează ''misiunea fundamentală'' a muzeelor, care au vocaţia de a împărtăşi ''moştenirea comună a umanităţii'' fără să se transforme în nişte ''seifuri'', sunt de părere 57 de conducători ai unor muzee internaţionale importante, într-un editorial publicat luni în cotidianul Le Monde, informează AFP, conform agerpres.ro.
''Prin acest jaf, nu este atacat doar Luvrul, ci muzeul însăşi în misiunea lui cea mai importantă, aceea de a împărtăşi cu un număr cât mai mare de persoane patrimoniul comun al umanităţii'', au scris directori şi directoare ai unor muzee precum Met din New York, Muzeul Picasso din Paris, National Gallery din Londra sau Mori Art Museum din Tokyo.
Potrivit acestora, furtul de la Luvru din 19 octombrie, în decursul căruia opt bijuterii aparţinând Coroanei Franţei au fost furate, reprezintă ''una dintre cele mai mari temeri ale profesioniştilor din muzee''.
''Aceste riscuri afectează toate instituţiile noastre. Sunt riscuri cu care se confruntă fiecare operă din primul moment când este expusă'', au mai precizat semnatarii.
''Instituţiile noastre nu sunt scutite de brutalitatea lunii. Se confruntă în prezent cu acte din ce în ce mai violente'', au mai precizat aceştia.
Cu toate acestea, curatorii şi directorii de instituţii dau asigurări că muzeele trebuie să rămână locuri deschise către public.
''Muzeele nu sunt nici bastioane, nici seifuri. Creând în acelaşi timp un mediu sigur pentru artă şi pentru public, îşi găsesc raţiunea de a exista în deschiderea şi accesibilitatea lor'', au precizat semnatarii, care îşi manifestă ''cea mai sinceră susţinere'' cu preşedina-directoare a Luvru, Laurence des Cars, aflată în centrul atenţiei presei în contextul jafului.
''Calităţile ei de lider şi (...) devotamentul faţă de misiunea muzeului, aceea de loc care uneşte într-o societate fracturată ca a noastră, sunt profund respectate şi admirate'', au mai spus semnatarii.
În cadrul anchetei, doi bărbaţi au fost reţinuţi în Franţa, sub suspiciunea că au făcut parte din comandoul de patru persoane care dat spargerea de la Luvru. Bijuteriile nu au fost recuperate.































Comentează