Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra procesului în care Klaus Iohannis este acuzat de ANI de incompatibilitate nu are niciun efect asupra alegerii sale. Aceasta e părerea lui György Frunda, avocat și jurist și consilier al premierului Victor Ponta.
Frunda explică: „funcția de președinte a României nu este nici aceeași, nici similară cu cea de primar a unui municipiu din România”. În plus, un lucru important care nu este adus în această discuție este judecarea pe 4 noiembrie la Curtea Constituțională a articolului pe baza căruia ANI a stabilit că primarul Sibiului ar fi incompatibil.
„Din punct de vedere juridic, cred că decizia Curții este înțeleaptă. A renunțat la presiunile politice și și-a păstrat termenul de judecată. Un element care n-a fost adus în discuție și e foarte important e faptul că la Curtea Constituțională, pe 4 noiembrie, se va judeca constituționalitatea articolului pe baza căruia Agenția Națională de Integritate a stabilit incompatibilitatea domnului Iohannis. E normal deci ca Înalta Curte și toate celelalte instanțe să amâne, știind că există acest termen de judecată, judecarea cauzelor pentru după 4 noiembrie”, a spus György Frunda la digi24.
Citeste si:
Demontarea unei iluzii. Care e adevarul in Cazul Iohannis vs. ANI