Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliera USR Ana Munteanu și-a publicat fișa postului, SECRETIZATĂ ilegal de CJ Timiș: Iau în fiecare dimineață magneziu

B1 TV
Ana Munteanu

CJ Timiș a mințit cu nonșalantă. La cererea știripesurse.ro, reprezentanții CJ Timiș au refuzat că facă publică fișa postului Anei Munteanu, consilier local, USR care s-a angajat și la CJ Timiș pe post de consilier personal al vicepreședintelui CJ Timiș. Pentru că reprezenții CJ au refuzat să ne spună cu anume se ocupă Munteanu, am revenit cu o cerere în scris, prin care am cerut prevederile legale în baza cărora ni se refuză informațiile. La scurt timp după, Ana Munteanu a postat pe Facebook detalii despre munca sa, ca dovadă că acestea nu erau secrete și că la mijloc era vorba de un exces de zel al funcționarilor.

"Am înțeles că presa locală este interesată de fișa postului meu.

Citește și: FIȘA POSTULUI ținută SECRETĂ -Consiliera care a DESCINS ILEGAL la un restaurant din Timișoara, ANGAJATĂ la CJ Timiș, ca și consilier al fostului șef USR Timiș

Este vorba despre postul de consilier al vicepreședintelui Consiliului Județean Timiș, domnul Cristian Moș.

Acest subiect nu este nou, doar reîncălzit, căci domnul vicepreședinte a declarat de mai multe ori care sunt atribuțiile mele în cadrul cabinetului său, unde lucrez deja de câteva luni.

Dar ce e sigur e sigur - voi enumera aici atribuțiile mele ca să le fie mai ușor celor din presa locală să le găsească data viitoare când „uită”.

Așadar iată instituțiile/proiectele/domeniile aflate în subordinea domnului Moș unde eu îmi ofer consilierea:

Teatrul pentru Copii și Tineret “Merlin”

Muzeul Satului Bănățean

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș

Proiecte punctuale: Strategia de dezvoltare a pistelor de biciclete în județul Timiș

Compartimentul de Mediu din Consiliul Județean Timiș.

Totodată, sunt responsabilă și de partea de comunicare și relații publice în cadrul cabinetului domnului vicepreședinte.

Cât despre experiența profesională care mă recomandă pentru funcția pe care o am în cabinetul acestuia - aceasta este rezultatul muncii depuse până în prezent.

Poate că parcursul meu profesional nu a fost unul „clasic”, dar prețuiesc fiecare minut pe care l-am petrecut investind în tot ceea ce am lucrat.

Să le luăm pe rând.

Experiența mea în domeniul cultural, din păcate, nu poate fi cuantificată - pentru că nici nu știu exact când a început și n-am de unde să știu când o să se încheie efectiv. Spun asta pentru că provin dintr-o familie unde prima copilărie mi-am petrecut-o pe holurile teatrului, mama fiind secretar literar acolo, iar mătușa mea actriță; iar adolescența pe holurile Televiziunii Române.

Am fost prezentă încă de la primele teste făcute pentru TVR Cultural și m-am retras de acolo abia atunci când am venit în Timișoara și am început colaborarea cu Teatrul Național - în urmă cu 11 ani.

Și, deși sunt licențiată în arta actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale”, cu sau fără voia mea, am fost expusă la mult mai multe arii din zona aceasta.

Așa că vă pot asigura că, din funcția de consilier personal, fac tot ce-mi stă în puteri să-l ajut pe domnul Moș să înțeleagă nevoile instituțiilor de cultură și ale artiștilor și totodată ascult și colaborez cu toți experții din jurul nostru dispuși să acorde o mână de ajutor.

Despre deșeuri vă pot spune că experiența mea în domeniu a început atunci când am inițiat și implementat proiectul Borcanul cu ulei- un demers născut și crescut în ultimii șapte ani în Timișoara, pentru timișoreni.

Experiența acumulată acolo m-a ajutat să înțeleg mult mai bine nevoile comunității și totodată impedimentele de care se lovesc statul și administrațiile județene/locale.

Cristian Moș nu mi-a cerut ajutorul când vine vorba de Direcția Drumuri și Poduri Județene, care se afla tot în subordinea sa - era chiar ciudat să știu ceva despre stratul de asfalt sau amenajarile de șantier.

În schimb, acolo unde experiența mea anterioară poate ajuta, mă implic cu drag și cu toată energia și determinarea.

Recunosc că nu mi-e foarte ușor să citesc comentariile care se fac pe acest subiect.

Mi-e clar că în momentul de față, o femeie tânără care alege să se expună public politic este ținta unor comentarii mai mult decât nepotrivite - dar sper ca tot mai multe femei să prindă curaj și să se implice în viața orașului și a județului pentru că avem nevoie de o reprezentare cât mai diversă.

Nu cred că este nevoie de „genii intergalactice” ca să putem face treabă bună pentru cetățeni - ajunge să avem bună-credință și respect față de ei. Alături de aptitudinile necesare, bineînțeles.

Iar eu vă asigur că nu am alte intenții decât să fac tot ce stă în puterea și priceperea mea (așa cum am și jurat când am devenit consilier local) pentru binele timișorenilor și al timișenilor.

Totodată, vreau să ies în întâmpinarea celor care se îngrijorează că n-aș putea să-mi exercit și funcția de consilier local al Municipiului Timișoara și cea de consilier al vicepreședintelui CJT - iau în fiecare dimineață magneziu și am grijă să dorm bine noaptea, nu duc lipsă de energie, chef de treabă și determinare!Pare că din spatele tastaturii e foarte ușor să jignești, să denigrezi și să tragi concluzii pripite.

Mi-ar plăcea, și nu sunt ironică‼️, să-i invit (în timpul liber) pe toți aceia care au curiozități legate de experiența mea profesională acumulată până la 32 de ani, de calitățile și defectele mele, să accepte o invitație la un ceai și hai să ne cunoaștem cu adevărat, nu din titlurile de prin ziare.

Gânduri bune și spor la treabă tuturor, oriunde vă propuneți să faceți bine!", scrie Munteanu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.