În apropiere de Ciudad de México, în labirintul de canale din Xochimilco, există o insulă care pare desprinsă dintr-un film de groază. Mii de păpuși vechi, multe dintre ele rupte și desfigurate, sunt agățate de copaci, iar priveliștea creează o atmosferă greu de uitat. În spatele acestui loc neobișnuit se află povestea unui bărbat care și-a petrecut aproape cincizeci de ani adunând figurine, convins că astfel poate liniști spiritul unei fetițe înecate.
Insula este cunoscută astăzi drept Isla de las Muñecas, adică Insula Păpușilor, și a devenit una dintre cele mai cunoscute atracții din Xochimilco. Povestea ei începe însă cu o tragedie și cu vinovăția care l-ar fi urmărit toată viața pe Don Julián Santana Barrera, omul care a transformat un petic de pământ într-un loc cu o reputație sinistră.
Dincolo de legenda care atrage turiști din toate colțurile lumii, zona se confruntă și cu probleme mult mai grave: degradarea mediului, poluarea canalelor și dispariția treptată a axolotlului, o specie unică de amfibian care trăiește în aceste ape.
Tragedia care a transformat o mică insulă într-un loc înfricoșător
La sud de Ciudad de México, în rețeaua de canale din Xochimilco, se află numeroase chinampas, mici insule artificiale folosite de localnici pentru agricultură. Una dintre ele a devenit celebră datorită lui Don Julián Santana Barrera, un bărbat care a ales să trăiască aproape izolat, departe de agitația capitalei.
Potrivit legendei care s-a transmis în jurul insulei, viața lui Julián s-a schimbat după ce o fetiță s-a înecat în apele din apropiere. Bărbatul nu a reușit să o salveze, iar sentimentul de vinovăție l-ar fi urmărit de atunci.
La scurt timp după tragedie, ar fi observat o păpușă plutind chiar în locul în care se crede că fata și-a pierdut viața. A recuperat-o și a agățat-o de o creangă, considerând gestul un omagiu adus copilului. Acesta a fost începutul unui obicei care avea să dureze aproape jumătate de secol.
Julián a început să adune păpuși vechi, deteriorate sau abandonate. Unele le primea de la vecini, în schimbul legumelor pe care le cultiva. Le agăța apoi în copacii de pe insulă, una câte una, fiind convins că astfel poate alunga sau liniști spiritul fetiței.
Cu timpul, locul s-a umplut de figurine, iar gestul care pornise de la o singură păpușă a devenit o adevărată obsesie. Se spune că bărbatul ajunsese să creadă că spiritul copilei continua să bântuie prin apropiere și că păpușile îl puteau ține departe de furia acesteia.
Mii de păpuși transformate într-o atracție turistică
Astăzi, Isla de las Muñecas adăpostește mii de păpuși suspendate în copaci. Multe sunt deteriorate de trecerea timpului: unele nu mai au ochi, altele au capetele smulse sau le lipsesc brațele. Soarele, ploile și umezeala specifică zonei au transformat figurinele în obiecte cu un aspect tulburător.
Vântul face ca păpușile să se miște printre crengi, iar capetele și membrele lor scârțâie în timp ce se lovesc unele de altele. Pentru vizitatori, imaginea poate fi apăsătoare, mai ales că unele figurine au rămas suspendate în poziții neobișnuite.
În jurul insulei s-au răspândit și povești potrivit cărora păpușile și-ar deschide ochii sau ar șopti la căderea nopții. Aceste relatări au contribuit la reputația misterioasă a locului, deși fac parte din legendele care însoțesc insula, nu din fenomene demonstrate.
Don Julián și-a petrecut aproape cincizeci de ani adunând și agățând păpuși. După moartea sa, familia a preluat insula și a păstrat-o în forma pe care i-o dăduse bărbatul.
Ceea ce începuse ca un gest personal, legat de o tragedie, a devenit între timp o atracție turistică. Vizitatorii ajung aici pentru a vedea pădurea neobișnuită de păpuși, iar insula este inclusă în traseele bărcilor colorate numite trajineras, care transportă turiștii prin canalele din Xochimilco.
Zona are o importanță turistică majoră, iar autoritățile au investit aproximativ 174 de milioane de pesos, echivalentul a aproape 9,9 milioane de dolari, în refacerea digurilor folosite de aceste ambarcațiuni. Lucrările au fost inaugurate de primarul Clara Brugada înaintea Cupei Mondiale din 2026.
Axolotlul, o specie pe cale de dispariție în aceleași ape
Dincolo de atmosfera misterioasă a Insulei Păpușilor, canalele din Xochimilco ascund o problemă de mediu mult mai gravă. Aici trăiește axolotlul mexican, cunoscut științific sub numele de Ambystoma mexicanum, un amfibian endemic, celebru pentru capacitatea sa de a-și regenera membrele.
Specia se găsește în sălbăticie în această zonă și este clasificată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii drept critic periclitată. Numărul exemplarelor a scăzut dramatic în ultimele decenii.
Diferența este evidentă atunci când sunt comparate estimările cercetătorilor. În 1998, populația era evaluată la aproximativ 6.000 de exemplare pe kilometru pătrat. În 2014, un studiu realizat de Institutul de Biologie al Universității Naționale Autonome din Mexic (UNAM) a identificat doar 35 de exemplare, potrivit cercetătorului Horacio Mena González.
Printre principalele cauze ale declinului se numără crapul și tilapia, două specii introduse în anii 1970 ca sursă de hrană pentru localnici. Pe lângă faptul că au ajuns să concureze cu axolotlul pentru resurse, acești pești îi consumă ouăle și puii.
O altă problemă este poluarea provocată de apele uzate evacuate din stațiile de epurare. Calitatea apei afectează direct habitatul amfibianului și reduce șansele de supraviețuire ale unei specii care depinde de condiții de mediu specifice.
Cercetătorii încearcă să găsească soluții pentru refacerea populației. Un studiu publicat la sfârșitul lunii aprilie 2025 în revista științifică PLOS One, coordonat de Alejandra G. Ramos, Horacio Mena, David Schneider și Luis Zambrano, a analizat comportamentul a 18 axoloți născuți în captivitate. Exemplarele au fost echipate cu emițătoare și eliberate în două zone diferite: o chinampa restaurată din Xochimilco și o zonă umedă artificială.
Rezultatele au arătat diferențe importante între cele două locuri. Axoloții eliberați în La Cantera Oriente au ocupat un teritoriu mediu de 2.747 de metri pătrați, în timp ce exemplarele din chinampa din Xochimilco au folosit o suprafață medie de doar 382 de metri pătrați. Studiul a mai indicat că activitatea lor a fost mai intensă la temperaturi cuprinse între 16 și 17 grade Celsius.
Cercetarea oferă informații utile despre modul în care axolotlul se adaptează la diferite habitate și despre condițiile necesare pentru protejarea speciei. Problema degradării apei rămâne însă una dintre cele mai mari provocări.
Problemele canalelor din Xochimilco, dincolo de legendele insulei
Dificultățile nu îi afectează doar pe axoloți. Gestionarea apei din Xochimilco este o problemă importantă și pentru comunitățile care trăiesc în apropierea canalelor. Poluarea și riscul de inundații au provocat tensiuni între localnici și autorități.
De la sfârșitul lunii septembrie 2026, locuitorii din San Gregorio Atlapulco au blocat un șantier legat de problemele provocate de apele uzate și de inundații. Lucrările fac parte din Planul cuprinzător pentru apă și prevăd instalarea a aproape trei kilometri de conducte noi, care ar urma să ajungă la stația de epurare San Luis Tlaxialtemalco.
Situația arată că problemele din Xochimilco sunt mult mai ample decât imaginea pitorească a canalelor vizitate de turiști. În timp ce insula păpușilor continuă să atragă curioși prin povestea sa înfricoșătoare, ecosistemul din jur se confruntă cu presiuni care amenință atât biodiversitatea, cât și viața comunităților locale.
Într-un fel, Xochimilco adună două povești care par să se completeze. Una este cea a lui Don Julián, un om urmărit de amintirea unei tragedii, care a umplut copacii unei insule cu păpuși, sperând să liniștească un spirit. Cealaltă este povestea axolotlului, o specie care încearcă să supraviețuiască în aceleași ape, în ciuda poluării și a dispariției habitatului său.
Insula păpușilor rămâne un loc fascinant și tulburător, însă adevărata dramă a Xochimilco nu ține doar de legendele care au făcut-o celebră. În spatele figurilor de plastic suspendate printre copaci se află un ecosistem fragil, a cărui supraviețuire depinde de felul în care oamenii vor reuși să protejeze aceste canale.
