Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă are o coastă fisurată în urma unui accident

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 03-04-2024

Actualizat: 03-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi-a amânat planurile de a se deplasa în Arabia Saudită în această săptămână, deoarece se recuperează după ce, în urma unui accident minor, s-a ales cu o coastă fisurată, a anunţat miercuri Casa Albă, relatează Reuters, informează News.ro.

Sullivan urma să poarte discuţii cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, în contextul în care Statele Unite fac presiuni pentru a progresa în direcţia normalizării relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită.

Accidentul suferit "i-a afectat capacitatea de a călători", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby. "A fost un accident minor. Nu a fost cauzat de nimeni. Nu a fost rezultatul unui act nefast", a precizat Kirby.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că Sullivan aşteaptă cu nerăbdare să-şi reprogrameze vizita, dar nu a oferit o dată.

Discuţiile privind normalizarea relaţiilor fuseseră îngheţate imediat după atacul din 7 octombrie al luptătorilor palestinieni Hamas asupra sudului Israelului şi după atacul ulterior al Israelului asupra Fâşiei Gazei guvernate de Hamas, dar negocierile au fost reluate în ultimele luni.

Ca parte a unui acord de normalizare, Arabia Saudită doreşte să încheie un pact de apărare reciprocă cu Washingtonul şi să obţină sprijinul SUA pentru programul său nuclear civil,

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri