Consiliile județene Vâlcea și Argeș să preia în administrare directă o parte din DN 73C

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 02-06-2025 17:18

Actualizat: 02-06-2025 20:18

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sătul să vadă  că șoseaua care leagă Râmnicu-Vâlcea de Tigveni (parte a DN73C) s-a deteriorat considerabil și că CNAIR nu are în plan ca în viitorul apropiat să facă ceva, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, propune că instituția condusă de el și cea omoloagă din Argeș să preia șoseaua și să treacă la lărgirea și modernizării ei.

 

”Hai că încercăm și așa!

PUTEM FACE NOI, CJ VÂLCEA, LEGĂTURA CU NOUA AUTOSTRADA SIBIU-PITEȘTI, pe sectorul de drum național 73 C, care traversează județul Vâlcea.

Întrucât există o dezbatere și tot felul de informații cu privire la întârzierea demersurilor CNAIR, pentru realizarea unui drum de legătură între județul Vâlcea și Autostrada Sibiu-Pitești, m-am gândit și voi propune, ca soluție, factorilor decizionali, modernizarea și lărgirea DN 73C Râmnicu Vâlcea-Tigveni.

Mai mult decât atât, voi discuta cu președintele CJ Argeș să preluăm noi, în administrare, sectoarele din acest drum național care traversează județele noastre și să le modernizăm.

Pentru mine, legătura județului Vâlcea cu viitoarea autostradă este o prioritate de grad zero și, tocmai de aceea, mă voi implica direct în atingerea acestui obiectiv.

Dacă propunerea mea va fi agreată, îmi asum responsabilitatea ca, până la finalul mandatului meu de președinte al CJ Vâlcea, cei 7 km din DN 73C, care trec prin județul Vâlcea, să fie modernizați.”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri