Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Concurenței analizează o tranzacție făcută de IKEA

eoliene

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care compania olandeză Ingka Group, partener strategic al sistemului de franciză Ikea, a preluat 80% din şapte parcuri eoliene din sud-estul României aparţinând grupului Vestas Wind Systems, pentru 136 milioane de euro, anunță MEDIAFAX.

“Autoritatea de Concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, precizează un anunţ al Consiliului Concurenţei.

Vestas a anunţat la finele lunii august că a semnat un acord de vânzare pentru trei parcuri, Pantelimon, Pegasus şi Apollo.

Achiziţia a fost făcută de ramura investiţională a Ingka Group, respectiv Ingka Investments, şi vizează preluarea a 64 de turbine cu o capacitate totală 171 Megawaţi. Performanţa combinată a parcurilor eoliene reprezintă echivalentul consumului a peste 65 de magazine Ikea sau a 150.000 gospodării din România şi depăşeşte consumul din lanţul de aprovizionare Ikea din România.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Primele IMAGINI cu micuța UCISĂ în mașina olandezului

Grupul Ingka deţine acum şi operează 900.000 de panouri solare şi 534 de turbine eoliene în 14 ţări. România este a 14-a ţară în care Grupul Ingka investeşte în energia eoliană. Cea mai recentă achiziţie a fost a unui parc eolian din Germania.

Ingka Group (Ingka Holding B.V. şi entităţile controlate) este unul dintre cele este unul dintre cele 11 grupuri diferite de companii care deţin şi operează Ikea în baza unor acorduri de franciză cu Inter Ikea Systems B.V.

Grupul Ingka are trei domenii de activitate, respectiv Ikea Retail, Ingka Investments şi Ingka Centers.

Ingka Group este partener strategic în sistemul de franciză Ikea şi operează 367 de magazine Ikea din 30 de ţări.

Grupului Vestas activează, în principal, în industria energiei eoliene, fiind unul dintre cei mai importanţi producători de turbine eoliene şi servicii conexe, la nivel global.

În România, Grupul Vestas operează în domeniul furnizării de turbine eoliene şi serviciilor conexe, prin intermediul Vestas CEU România SRL, precum şi în domeniul producţiei şi vânzării de energie (energie eoliană) prin intermediul celor şapte companii ce vor fi preluate de către IRI Investments SRL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.