Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Honest Food SRL (Piaţa 9) de către mai mulţi oameni de afaceri

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 05-01-2026 12:30

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Ovidiu Andrieş, Daniel Imbre, Familia Galea şi Cristian Varodi vor controla Honest Food SRL, a anunţat, luni, autoritatea de concurenţă.

Honest Food SRL operează două unităţi alimentare de tip restaurant, sub denumirea Piaţa 9.

Ovidiu Andrieş controlează un grup de companii, care activează în domenii precum comercializarea carburanţilor, a pieselor auto, întreţinerea şi repararea autovechiculelor, producţia de energie electrică, dezvoltarea imobiliară şi operarea de restaurante.

Daniel Imbre controlează firmele Happy Crop SRL şi Motion Capital SRL, care nu au generat cifră de afaceri în anii 2022-2024.

Companiile controlate de Familia Galea, respectiv Lola's Bakery SRL şi Paul Louis Consulting SRL, nu au desfăşurat activitate economică în ultimii trei ani.

Cristian Varodi deţine o parte din capitalul social al Honest Food SRL.

În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri