Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a "condamnat ferm" joi noile teste cu rachete balistice efectuate de Coreea de Nord prin încălcarea rezoluţiilor ONU, notează AFP. Într-o declaraţie unanimă, cele 15 ţări membre cer tuturor statelor ONU "să îşi dubleze eforturile pentru aplicarea deplină" a sancţiunilor severe impuse deja Phenianului, în special cele decretate în luna martie.
În termenii Rezoluţiei 2270, Consiliul a decis la acea dată să impună Phenianului sancţiunile economice şi comerciale cele mai dure luate vreodată împotriva Coreii de Nord. Comitetul de sancţiuni al Naţiunilor Unite este solicitat de Consiliu "să îşi intensifice eforturile pentru aplicarea acestei rezoluţii", o invitaţie la eventuala extindere a listei negre cu persoanele şi firmele suspectate că ajută regimul nord-coreean în cursa înarmării.
Cele două noi teste cu rachete efectuate miercuri de Coreea de Nord constituie "o încălcare gravă" a rezoluţiilor ONU, care interzic Phenianului orice activitate balistică sau nucleară, a subliniat Consiliul. El cere regimului comunist să se abţină de la orice nou test nuclear sau balistic şi "să respecte pe deplin obligaţiile sale". Potrivit declaraţiei, programul balistic nord-coreean "contribuie la punerea la punct a vectorilor de arme nucleare şi sporeşte tensiunea" şi, totodată, deturnează "resursele de care cetăţenii nord-coreeni au mare nevoie". Consiliul "va continua să supravegheze îndeaproape situaţia şi va lua măsuri suplimentare importante" dacă va fi necesar, se mai afirmă în documentul redactat de Statele Unite. Această declaraţie este foarte asemănătoare cu cea adoptată de Consiliul de Securitate pe 1 iunie după o lansare eşuată, conform Agerpres.






























Comentează