Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Europei atrage din nou atenţia asupra reformelor judiciare din Polonia, care 'ameninţă independenţa justiţiei'

AP
Polonia

Consiliul Europei a tras un nou semnal de alarmă luni în legătură cu reformele din sistemul judiciar ale Varşoviei, despre care susţine că ameninţă independenţa justiţiei din Polonia, informează AFP.

Marea reformă judiciară introdusă în Polonia între 2016 şi 2018 de coaliţia conservatoare şi naţionalistă aflată la putere "a afectat deja în mod periculos independenţa puterii judiciare", însă "această situaţie a fost exacerbată, din păcate, şi mai mult" de noile modificări legislative adoptate la sfârşitul lui 2019.

Aceste schimbări îi fac pe judecători "tot mai vulnerabili la controlul politic", susţine, într-un nou raport, Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), unul din organismele Consiliului Europei.

Criticând foarte slaba punere în aplicare a recomandărilor anterioare de către Polonia, GRECO face apel la autorităţile poloneze "să remedieze de urgenţă această situaţie".

Recomandările încă nerezolvate "privesc în special alegerea şi compoziţia Consiliului Naţional al Magistraturii, crearea Camerei Disciplinare şi a Camerei de Recurs Extraordinar ale Curţii Supreme, intervenţia puterii executive în organizarea internă a Curţii Supreme, numirea şi revocarea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de tribunale şi procedurile disciplinare împotriva judecătorilor", enumeră GRECO.

În acest tablou negativ, organismul anticorupţie al Consiliului Europei salută totuşi anunţul recent al eliminării, probabil la toamnă, a Camerei Disciplinare a Curţii Supreme, însărcinată cu monitorizarea judecătorilor, având puterea de a le ridica imunitatea pentru a-i expune la anchete penale sau de a le reduce salariile.

Această Cameră Disciplinară este de asemenea în centrul unei dispute între Varşovia şi Bruxelles, aflate într-un conflict recurent în privinţa chestiunii statului de drept, potrivit Agerpres.ro.

La mijlocul lunii iulie, Curte de Justiţie a UE (CJUE), cu sediul la Luxemburg, a dispus ca Polonia, aflată în aşteptarea unei decizii pe fond, să pună capăt imediat activităţilor acestei Camere Disciplinare, care "nu este ferită de influenţele directe sau indirecte ale puterilor legislativă şi executivă".

Considerând că această decizie nu a fost respectată de Varşovia, Comisia Europeană a cerut CJUE la începutul lunii septembrie să impună sancţiuni financiare Poloniei, care a spus că este vorba de o "agresiune".

În contextul nivelului "foarte scăzut" de respectare de către Polonia a recomandărilor sale, GRECO a cerut guvernului de la Varşovia să prezinte un raport privind progresele în acest domeniu până la 30 septembrie 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.