Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Fiscal, reacție după a treia rectificare bugetară: Scenariul macroeconomic revizuit al Guvernului pare mai optimist

consiliul fiscal

Consiliul Fiscal apreciază că scenariul macroeconomic revizuit al Guvernului ce prevede o contracție economică de 4,2%, deși mai adecvat în raport cu cel anterior, pare mai optimist în raport cu evoluția economiei și a pandemiei, se arată în opinia CF cu privire la a 3-a rectificare de buget.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Fiscal, instituția a primit în 18 noiembrie de la Ministerul Finanțelor Publice documentele aferente celei de-a treia rectificări bugetare din acest an.

„Consiliul Fiscal (CF) apreciază că scenariul macroeconomic revizuit al Guvernului ce prevede o contracție economică de 4,2%, deși mai adecvat în raport cu cel anterior (ce proiecta o contracție a PIB real de 3,8%), pare mai optimist în raport cu evoluția economiei și a pandemiei. CF consideră că intervalul pentru dinamica economică în acest an, al unei contracții între 4-6%, rămâne valid cu creșterea probabilității ca reducerea PIB să se situeze către partea a doua a intervalului”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, a treia rectificare a bugetului majorează proiecția de deficit bugetar la 9,1% din PIB.

„Cea de-a treia rectificare bugetară majorează proiecția de deficit bugetar pentru anul 2020 la 9,1% din PIB, respectiv cu 0,5 pp peste nivelul avut în vedere la rectificarea bugetară operată în luna august a.c. Această evoluție are drept cauze principale: impactul nefavorabil și de amploare asupra încasărilor bugetare al facilității de amânare la plată a obligațiilor bugetare de către agenții economici; deteriorarea cadrului macroeconomic comparativ cu cel avut în vedere anterior; neajunsuri ale construcției bugetare. Elementul cheie pentru aprecierea proiecției de încasări bugetare din cea de-a treia rectificare bugetară este reprezentat de impactul facilității de amânare la plată a obligațiilor către BGC ale agenților economici. CF apreciază drept probabilă materializarea unui gol total de venituri fiscale și din contribuții de asigurări sociale plus alte venituri la nivelul anului 2020 de aproximativ 6,5-7,5 mld. lei (circa 0,65%-0,75% din PIB). Acest gol provine, în opinia CF, pe de o parte din evaluarea optimistă a ANAF, a sumelor recuperabile în acest an din obligațiile amânate la plată de agenții economici, precum și din probabilitatea ridicată ca sumele aferente închirierii benzilor de frecvență 5G să nu fie încasate în anul curent. Trebuie menționat faptul că acest gol de venituri identificat de CF la nivelul anului 2020 este recuperabil în anul următor sprijinind execuția cash. Din perspectiva execuției potrivit metodologiei ESA, aceasta nu este influențată de elementele identificate de CF care conduc la acest gol de venituri pentru anul în curs”, mai arată CF.

Consiliul Fiscal apreciază un nivel probabil al deficitului bugetar pentru 2020 în jurul valorii de 9,8% din PIB: „Privind noile estimări pentru cheltuielile bugetare, CF are rezerve doar la nivelul agregatului de bunuri și servicii, dar apreciază că necesarul suplimentar de fonduri poate fi asigurat prin alocări din fondul de rezervă sau poate fi compensat de unele economii la nivelul altor agregate de cheltuieli. CF apreciază un nivel probabil al deficitului bugetar pentru anul 2020, potrivit metodologiei cash, în jurul valorii de 9,8% din PIB, cu 0,7 pp peste estimarea MFP ca urmare a identificării unui gol probabil de venituri”.

Joe Biden, primul interviu după câștigarea alegerilor - Când va fi difuzat

De asemenea, CF susține că România a pornit lupta contra Covid-19 cu un deficit structural mare, de peste 4% din PIB, cel mai mare în UE, precum și cu cel mai mare deficit extern (de cont curent) între economiile emergente din UE.

„Deficitul structural mare a redus spațiul de manevră al Guvernului. Spațiul de manevră limitat explică, în largă măsură, de ce recuperarea economică din trimestrul III în România este inferioară multor procese similare din UE. În anul 2021, cele mai multe state UE vor avea deficite bugetare în scădere considerabilă prin reducerea de cheltuieli nepermanente care au fost induse de Pandemie și de criza economică. Se va ajunge, probabil, ca medie aritmetică, la deficite în jur de 5% din PIB și numai România ar rămâne la un nivel aproape dublu al deficitului, dacă nu s-ar efectua ajustări, și în condițiile creșterii punctului de pensie cu 14%. În 2022 diferența dintre România și celelalte state din UE privind deficitul bugetar ar fi și mai izbitoare. Piețele nu ar finanța ani în șir deficite de peste 8-9% din PIB. Am ajunge în 2022 cu datoria publică la peste 55% din PIB, iar finanțarea ar fi tot mai problematică. De aceea, corecția macroeconomică trebuie să înceapă în 2021”, mai susțin reprezentanții CF.

Victor Ponta atrage atenția că vaccinul anti-COVID-19 nu este disponibil: 'Ceea ce eu reproșez Guvernului și ce aș fi făcut ca prim-ministru'

Conform acestora, problema macroeconomică a României trebuie să fie abordată esențialmente prin reducerea credibilă, fie și graduală, a deficitului bugetar.

„Chiar dacă execuția bugetară aferentă anului 2020 cuprinde și elemente de tip one-off (evaluate de CF la circa 1,5-2% din PIB, din care 0,4 pp finanțate prin transferuri UE), măsuri destinate luptei cu efectele pandemiei COVID-19, o mare parte a deficitului bugetar este de natură structurală și se va manifesta și în viitor. Astfel, considerând măsurile de politică fiscală deja adoptate (majorarea pensiilor, salariilor, alocațiilor pentru copii potrivit calendarului anunțat de Guvern) și eliminând măsurile de tip one-off, punctul de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 va fi de circa 8% din PIB. Având în vedere că efectele pandemiei se vor manifesta și în anul 2021, cel puțin o parte din măsurile one-off vor fi probabil menținute, ceea ce ar conduce la un punct de plecare al deficitului bugetar pentru 2021 mai ridicat, posibil în jur de 9% din PIB. Ultimii ani au consemnat o creștere puternică a cheltuielilor de personal și a celor cu asistența socială ca procent în PIB și venituri fiscale. Această evoluție, din păcate, se reflectă și în creșterea puternică a deficitului structural al bugetului public. În 2020 s-a atins un vârf din acest punct de vedere, cheltuielile de personal și cele cu asistența socială reprezentând 92,3% din veniturile fiscale (inclusiv CAS). Această situație nu este sustenabilă în sine și cu atât mai mult este de judecat din perspectiva necesității corecției macroeconomice și bugetare”, se mai arată în comunicatul CF.

Potrivit acestuia, anunțarea unui plan multianual credibil de consolidare fiscală/bugetară ar putea să ofere răgazul necesar pentru o abordare graduală, care să afecteze cât mai puțin revenirea economiei.

„Corecția macroeconomică (reducerea deficitului bugetar) trebuie să aibă în vedere atât restructurare de cheltuieli, cât și venituri fiscale/bugetare în creștere. Este falsă teza că nu pot fi mărite venituri fiscale/bugetare, mai ales prin lărgirea bazei de impozitare. Regimul fiscal trebuie să fie transparent și echitabil; toți cetățenii și firmele să plătească - să se elimine portițe (loopholes) care fac regimul fiscal inechitabil. Să nu se tolereze evaziunea fiscală, ca și optimizări fiscale incorecte (tax avoidance), rente necuvenite. O absorbție intensă de fonduri europene, care să valorifice aproape dublarea volumului de resurse alocate României pentru perioada 2021-2027 (prin apariția Planului european de Redresare Next Generation EU de 750 miliarde euro, din care România ar beneficia de 33,2 miliarde euro) ar ajuta mult efortul de corecție macroeconomică în următorii 3-4 ani”, se mai arată în comunicat Consiliului Fiscal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.