Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Judeţean Brăila a alocat 18 milioane de lei pentru reabilitarea Spitalului Judeţean

Spitalul Sfântul Sava
spital testari

Consiliul Judeţean (CJ) Brăila a alocat anul acesta 18 milioane de lei pentru reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, potrivit informaţiilor furnizate de preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, arată Agerpres.

Acesta a explicat, în conferinţă de presă, care este stadiul lucrărilor începute la Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila şi ceea ce se doreşte să se finalizeze anul acesta.

"Suntem aproape de final în ceea ce priveşte proiectul UPU. În ceea ce priveşte corpurile Spitalului Judeţean, mai sunt foarte multe aspecte legate de partea de ISU, de reabilitare a subsolurilor, de alarmare şi de găsire a unei soluţii la ATI pentru senzori şi în ceea ce priveşte nivelul de oxigen. Mai avem un lucru foarte important la Secţia de Boli Infecţioase, unde conducerea spitalului doreşte să mărească instalaţia de oxigen, astfel încât să avem cât mai multe paturi conectate la oxigen, pentru a trata mai mulţi pacienţi", a declarat Chiriac.

Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat cu această ocazie că urmează să se deschidă o axă de finanţare cu fonduri europene pentru plata documentaţiilor şi expertizelor în ceea ce priveşte clădirile de utilitate publică, unde s-ar putea încadra şi spitalele.

"Corpul A este în partea de proiectare şi acum se stabilesc circuitele medicale, astfel încât toate saloanele de la etaje să aibă grupuri sanitare proprii, tâmplărie nouă, plus anvelopare exterioară, pentru reducerea reducerea costului în ceea ce priveşte energia electrică şi cea termică. La Corpul B, suntem la finalizarea DALI-ului, vrem să avem toate aceste proiecte pentru a le depune cât mai repede şi să prindem începutul exerciţiului financiar 2021-2027. Aici va fi reabilitare totală, cum a fost şi la Corpul A. Vrem să găsim o soluţie pentru a avea grupuri sanitare proprii în saloane. Se va deschide o axă de finanţare pentru plata documentaţiilor şi expertizelor în ceea ce priveşte clădirile de utilitate publică, unde intră şi spitalele, pe partea de anvelopare", a declarat preşedintele CJ Brăila.

Francisk Chiriac a precizat că la Spitalul Judeţean a fost depăşită o etapă foarte importantă, cea de schimbare în totalitate a aparaturii medicale învechite.

"Mergem cu paşi repezi. Din punctul meu de vedere, am depăşit o etapă foarte importantă la Spitalul Judeţean, partea de echipare, pentru că erau echipamente foarte vechi şi am înlocuit tot ce se putea înlocui, la cererea medicilor. Având echipamente, putem să accelerăm acum în ceea ce priveşte partea de resursă umană, să le arătăm viitorilor sau tinerilor medici că avem echipamente, că avem un proiect de reabilitare a spitalului. Toate echipamentele sunt aproape noi acum în Spitalul Judeţean şi ce se va strica vom înlocui, pentru că, dacă nu investeşti în fiecare an în echipamente, automat durata de viaţă a lor scade. Dacă nu investeşti un an în spital, atunci lucrurile o iau razna şi investiţiile vor fi mult mai mari în anii viitori. Anul acesta investim 18 milioane de lei în Spitalul Judeţean", a declarat Chiriac.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila a mai spus că, în perioada următoare, conducerea Spitalului Judeţean se va axa pe atragerea de medici la Brăila, pentru că există un deficit mare medici. "În ultima perioadă, au şi plecat medici, dar au şi venit, vor mai veni. Sunt câţiva tineri care au venit, unii dintre ei au plecat, pentru că nu s-au acomodat. Oricum, au venit mai mulţi medici decât au plecat. În prezent, este nevoie mare de medici la UPU, e nevoie mare de medici la Terapie Intensivă. Mai sunt şi alte specialităţi care sunt deficitare. Va fi mare nevoie de medici pediatri, e un lot de doamne doctor apropiate de vârstă care vor ieşi la pensie, iar atunci va fi un gol. Nu poţi să angajezi înainte, atâta timp cât postul respectiv nu este liber. Încercăm prin anumite căi să le spunem medicilor tineri rezidenţi de an mai mare, IV şi V, că la Brăila vor fi locuri libere cât de curând şi să îi convingem să vină aici", a completat Chiriac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.