DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Consiliul Naţional al Elevilor cere asigurarea accesului la educaţie online pentru toţi elevii şi profesorii

scoala-elevi

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Ludovic Orban în care solicită promulgarea şi implementarea L327/2020 care prevede asigurarea accesului la educaţie online pentru toţi elevii şi profesorii. Demersul este asumat de federaţiile sindicale, de toate organizaţiile elevilor, de ONG-urile din domeniul educaţiei, dar şi de federaţia asociaţiilor de părinţi, potrivit news.ro.

”Încă din 11 martie 2020, atunci când cursurile au fost suspendate, 900.000 de elevi din România au fost lăsaţi în afara sistemului public de învăţământ, dreptul lor la educaţie fiind încălcat, deşi acest drept este stipulat în Constituţia României şi Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care stă la baza funcţionării întregului sistem educaţional. Dreptul la educaţie a fost încălcat întrucât educaţia nu a putut continua în comunităţile dezavantajate, acolo unde dispozitivele conectate la Internet şi accesul la reţelele educaţionale rămân o utopie. Dreptul la educaţie a fost încălcat pentru că statul român nu a furnizat accesul la şcoala online pentru elevii şi profesorii care trăiesc la limita subzistenţei, iar acest aspect s-a transpus în rezultatele îngrijorătoare la Evaluarea Naţională (jumătate dintre elevii din mediul rural nu au putut obţine o notă de promovare la Matematică) şi la examenul de Bacalaureat, unde a fost înregistrată cea mai scăzută rată de promovare din ultimii 6 ani”, se arată în scrioarea deschisă îniţiată de Consiliul Naţional al Elevilor.

Economistul Mircea Coșea, despre planul de relansare economică al PNL: E ca o carte de telefon

Potrivit organizaţiei, care citează date Eurostat, în România, 380.000 de copii cu vârsta între 3-17 ani nu urmau nicio formă de învaţământ la începutul anului 2019. 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiţii de deprivare materială severă.

”Investiţiile autorităţilor în educaţie sunt minime: în perioada 2012 - 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile, România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educaţie ca procent din PIB. Pentru a interveni în diminuarea acestui fenomen este nevoie de eforturi susţinute, pe termen lung, care să acopere nevoile copiilor atât pe plan educaţional, dar şi social (conform organizaţiei Salvaţi Copiii). Abandonul şcolar rămâne în mediul rural un motiv serios de îngrijorare. Motivele abandonului şcolar după clasa a VIII‐a sunt reprezentate de rezultatele şcolare slabe ale copiilor (51%), costul mare al educaţiei (56%) şi preferinţa adolescenţilor de a lucra pentru a avea un venit (31%). (conform Raportul de Bunastarea Copilului din mediul rural 2018, World Vision România)”, a mai transmis Consiliul NAţional al Elevilor.

Elevii atrag atenţia că riscul de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor este mult mai mare decât în rândul adulţilor (35,8% faţă de 30,2 - date Eurostat 2019).

”Riscul de sărăcie sau excluziune socială variază de la 18,6% în marile oraşe, la 24,9% în oraşele mici şi suburbii şi atinge un îngrijorător nivel de 45,5% în mediul rural. Impactul statutului socio-economic este vizibil şi în ceea ce priveşte rezultatele participării la educaţie. Ultimele rezultate ale Programului privind evaluarea internaţională a elevilor (PISA 2018) al OCDE plasează România printre ţările care înregistrează o puternică legătură între statutul socioeconomic al elevilor şi performanţele înregistrate de aceştia. Doar 8,8% din copiii români din mediile socio-economice precare reuşesc să depăşească dezavantajul şi să performeze printre primii, iar faţă de testările anterioare (2012 şi 2015) elevii au devenit mai slabi la matematică şi ştiinţe. De altfel, ţara noastră se numără printre statele pentru care rapoartele PISA 2018 recomandă intervenţii educaţionale în favoarea elevilor dezavantajaţi”, mai arată organizaţia.

Potrivit semnatarilor scrisorii, ”o investiţie în sectorul educaţional înseamnă o investiţie în societate”.

”Noi, semnatarii acestei scrisori deschise, reprezentanţi ai organizaţiilor de profil, vă solicităm promulgarea şi implementarea L327/2020, o iniţiativă legislativă prin care Executivul va putea să asigure accesul nemijlocit la educaţie online pentru toate categoriile de elevi şi profesori, astfel încât procesul instructiv-educativ va putea continua independent de evoluţia pandemiei provocate de Coronavirus. Această iniţiativă legislativă trebuie promulgată de urgenţă şi implementată cu rigurozitate, astfel încât luna septembrie va fi o lună în care toţi elevii se vor întoarce la şcoală, nu doar cei care au un statut socio-economic confortabil. Orizontul spre care ţintim este ca digitalizarea echitabilă a educaţiei să devină o prioritate pentru sistemul de învăţământ. În acest sens, autorităţile publice trebuie să facă eforturi pentru îndeplinirea acestui scenariu: procesul educaţional devine parte din viaţa elevului şi nu se limitează la o clădire pe care o numim şcoală. Procesul instructiv-educativ trebuie să devină unul participativ, incluziv, transparent şi să se plieze pe realitatea impusă de evoluţia tehnologică”, mai arată organizaţiile semnatare.

Scrisoarea iniţiată de Consiliul Naţional al Elevilor este semnată şi de Comunitatea Declic, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, Organizaţia Salvaţi Copiii România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Coaliţia pentru Educaţie, Uniunea Liceenilor Maghiari (MAKOSZ), Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Liga Elevilor Meseriaşi, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov, Asociaţia Vâlceană a Elevilor, Asociaţia Elevilor din Maramureş, Fundaţia Agenţia Împreună, Asociaţia Human Catalyst, Asociaţia Şcolilor Particulare din România, Roma Education Fund, World Vision România şi Platforma civică Aresel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.