Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Continuă dezbaterile INTENSE în Comisia 'Iordache': Ce legi vor fi puse în acord cu deciziile CCR

comisie legile justitiei

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei reia, marţi, dezbaterile la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor şi Legii 317/2004 referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii, pentru punerea lor în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Citeşte şi: Curtea de Apel Ploieşti TRANŞEAZĂ conflictul dintre Laura Codruţa Kovesi şi Antena 3: Magistraţii dau astăzi SENTINŢA

În şedinţa de luni, parlamentarii din comisie au adoptat raportul la legea 304/2004 referitoare la organizarea judiciară şi au parcurs mai multe articole din legile 303/2004 şi 317/2004.

Membrii comisiei au decis, luni, la modificarea legii 303/2004, că preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor stagiari. Iniţial, articolul 31 al legii prevedea că preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor stagiari, iar refuzul motivat se comunica de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, tot la legea 303/2004 a fost eliminată implicarea comisiilor speciale parlamentare pentru controlul activităţii serviciilor de informaţii în verificarea declaraţiei olografe date de magistraţi pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii. Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice, din structurile autorităţii judecătoreşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, precum şi din cadrul Ministerului Justiţiei, au mai stabilit parlamentarii modificând textul referitor la incompatibilităţi.

Discuţiile la legea 303/2004 s-au oprit la articolul 31.

Parlamentarii din comisie au adoptat mai multe articole şi din legea 317/2004, stabilind ca CSM să primească atribuţiile de numire şi revocare a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele României fiind eliminat din procedură.

Comisia a mai decis că Secţia de procurori din cadrul CSM aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, a procurorului şef DNA şi DIICOT de înfiinţare şi desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor.

Membrii comisiei au întrerupt discuţiile asupra modificărilor la Legea 317/2004, fără să ia o decizie cu privire la ultimul articol privind procedura de la "acţiunea în regres".

Raportul privind modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptat în şedinţa de luni cu 12 voturi "pentru" şi şase "împotrivă".

Parlamentarii din comisie au respins mai multe amendamente propuse de senatorul PSD Şerban Nicolae pe motiv că exced deciziilor CCR.

Comisia a mai decis reformularea articolului privind Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Potrivit textului adoptat, "Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cauzele de competenţa Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie înregistrate la orice structură de Parchet şi nesoluţionate până la data la care Secţia este operaţională se înaintează spre soluţionare Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, de îndată ce aceasta este operaţională".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.