Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Continuă protestul grefierilor la Curtea de Apel Bucureşti

www.gandul.info
protest grefieri

Aproximativ 100 de grefieri şi personal auxiliar au protestat vineri, pentru a doua zi, la Curtea de Apel Bucureşti, revendicările lor fiind de natură salarială. Ştefania Teleman, preşedintele FNS ProJust, a declarat că protestele de la Curtea de Apel Bucureşti, dar şi de la alte instanţe din ţară au fost declanşate ca urmare a lipsei de implicare a autorităţilor în ceea ce priveşte situaţia grefierilor şi a personalului auxiliar din instanţe, conform Agerpres.

"Principalul motiv pentru care protestăm este nerespectarea legii, cu precădere a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 2016. Această decizie a permis recunoaşterea unor hotărâri judecătoreşti privind drepturi salariale restante, neaplicate până acum. Hotărârile datează din anii 2007 - 2010 şi nu sunt puse în aplicare nici la acest moment. La construirea noului buget pe 2017 şi estimarea pentru 2018 ni s-a comunicat faptul că vor fi avute în vedere aceste sume şi incluse în proiectul de buget. Ministerul Justiţiei a trimis Consiliului Superior al Magistraturii o adresă prin care comunica faptul că au fost incluse sumele pentru plata diferenţelor doar pentru magistraţi. Noi suntem ruda săracă a familiei justiţiei. Decizia Curţii Constituţionale spune că acea valoare de referinţă sectorială recunoscută pentru noi prin hotărâri judecătoreşti se aplică întregii familii ocupaţionale a justiţiei. Acum, se pare că cineva se gândeşte dacă noi facem parte sau nu din justiţie. Sigur că facem parte. Curtea Constituţională a stabilit prin acea decizie că există o singură valoare de referinţă sectorială, respectiv constanta la care se aplică coeficienţii care sunt individuali. În mod real, la acest moment, valoarea de referinţă sectorială este de 405 lei, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de legea 293/2015. Noi nu solicităm decât aplicarea legii, nimic altceva", a explicat Ştefania Teleman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.