Continuă REPRESIUNEA în Turcia: Zeci de jurnalişti, condamnaţi la ani grei de PUŞCĂRIE

Autor: Andrei Radu

Publicat: 10-03-2018

Actualizat: 10-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un tribunal turc a condamnat joi 25 de jurnalişti la pedepse care ajung până la şapte ani şi jumătate de închisoare, la capătul unuia din numeroasele procese legate de tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, conform agenţiei de presă Dogan, preluată de AFP. Majoritatea persoanelor condamnate au colaborat cu media apropiate de mişcarea predicatorului Fethullah Gülen, acuzat de Ankara că ar fi orchestrat puciul eşuat. Gülen neagă orice implicare în tentativa de răsturnare a guvernului turc, anunţă Agerpres.

Citeşte şi: ŞOCUL SERII O cunoscută judecătoare,acuzaţii fără precedent la adresa ambasadorilor: Laura Codruţa Kovesi,VIZATĂ - 'târguială şi împărţeală de funcţii ILEGALĂ'

Printre acuzaţi se numără şi cântăreţul şi jurnalistul Atilla Tas, condamnat la peste trei ani de închisoare, şi jurnalistul Murat Aksoy, condamnat la peste doi ani de detenţie. Cei doi bărbaţi, care vor rămâne în libertate condiţionată în aşteptarea procesului în apel, au fost declaraţi vinovaţi "de sprijinirea unei organizaţii teroriste, fără a fi membri", conform Dogan. Ankara consideră 'teroristă' mişcarea lui Fethullah Gülen, care s-a autoexilat în SUA.

Citeşte şi: Un deputat PSD devoalează culisele SCANDALULUI din partid: Cine beneficiază de această criză - 'mă simt JIGNIT'

Atilla Tas şi Murat Aksoy au fost eliberaţi condiţionat la sfârşitul lunii octombrie după ce au stat peste 400 de zile după gratii. Turcia este cu regularitate criticată pentru amploarea represiunii lansate după tentativa de lovitură de stat: peste 50.000 de persoane au fost arestate, iar peste 140.000 au fost demise sau suspendate din posturi. Turcia ocupă locul 155 din 180 în clasamentul libertăţii presei stabilit de Reporteri fără Frontiere.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri